În urmă cu o lună, femeia în vârstă de 37 de ani a mers la Poliţie şi a depus o plângere împotriva părintelui Visarion Alexa, povestindu-le poliţiştilor cum, în timpul unei spovedanii, părintele ar fi încercat să o agreseze sexual.
Astăzi, preotul a fost audiat de poliţişti şi reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de agresiune sexuală. Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Secției 20 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infractiunii de agresiune sexuală, a precizat DGPMB. Potrivit unor surse, în faţa anchetatorilor, preotul a recunoscut acuzaţia:
"În data de 17 august a.c., poliţişti din cadrul Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București - Secția 20 Poliție au fost sesizați, prin plângere, de către o femeie, despre faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, ar fi agresat-o sexual. Polițiștii au demarat de îndată investigațiile, iar ulterior, în data de 16 septembrie a.c., bănuitul a fost condus la sediul subunității pentru audieri. În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere legală. Activitatea polițiștilor a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Secției 20 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infractiunii de agresiune sexuală. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.
Părintele Visarion Alexa, originar din Bacău, este unul dintre cei mai cunoscuți reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, realizând emisiuni de profil și participând ca invitat în nenumărate materiale radio și TV.
Reacția BOR: Vestea este absolut șocantă
Vestea privind acuzațiile de agresiune sexuală care i se aduc preotului Visarion Alexa este șocantă, spune Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, care a mai precizat că Arhiepiscopia Bucureștilor va face o anchetă independentă.
„În legătură cu știrea referitoare la reținerea de către poliție a preotului Visarion Alexa din București în urmă unor grave acuzații menționate deja în presă, vă pot spune mai întâi că vestea este una absolut șocantă”, a spus Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt BOR.
El a adăugat că Arhiepiscopia Bucureștilor va realiza propria anchetă.
„Personal nu cunosc niciun amănunt legat de acest caz aflat acum în sfera de cercetare a autorităților care îl anchetează. Vă pot spune doar că Arhiepiscopia Bucureștilor va începe la rândul ei o anchetă independentă. Dacă acuzațiile aduse preotului menționat vor fi confirmate de autoritățile judiciare, cazul său va fi judecat și de autoritățile bisericești în cadrul Consistoriului bisericesc”, a precizat Bănescu.
Poliţişti din cadrul Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București - Secția 20 Poliție au fost sesizați, prin plângere, de către o femeie, despre faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, ar fi agresat-o sexual. Polițiștii au demarat de îndată investigațiile, iar bănuitul a fost dus la audieri.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere legală.
Decizie de ultimă oră a bisericii
Preotul Visarion Alexa a fost suspendat și nu mai poate susține slujbe.
„Arhiepiscopia a confirmat ca luni va începe ancheta acestui caz nesfârșit de trist. Prima măsură luată, până la confirmarea culpei prin finalizarea anchetei derulate de autoritățile abilitate, este suspendarea de la slujirea preoțească”, a anunțat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt BOR.