Jurnalul.ro Ştiri Externe Preşedintele Bulgariei: "Manevrele NATO din Marea Neagră nu afectează turismul"

Preşedintele Bulgariei: "Manevrele NATO din Marea Neagră nu afectează turismul"

de Dan Constantin    |   

"Execițiile NATO din Marea Neagră nu vor afecta sezonul turistic, nici vapoarele sau ambarcațiunile", precizează președintele Bulgariei, Rumen Radev.

Agentia Novinite precizează că în iulie 2017 se vor desfășura exercitii militare în Marea Neagră, conform programului stabilit al Alianței. 
 
Precizarea presedintelui Radev este facută în urma unei declaratii a unui politician bulgar, în campania electorală, care avertiza asupra efectelor negative pe care le pot avea exercițiile NATO asupra turismului pe litoralul Mării Negre si a navigatiei.

Subiecte în articol: bulgaria nato presedinte manevre marea neagră
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri