Peninsula Crimeea aparţine Rusiei, a spus - conform unui portal din Cehia - preşedintele acestei ţări, Milos Zeman, care a manifestat adesea opinii favorabile Rusiei.
'Liderii lumii ştiu deja că Crimeea nu poate fi restituită Ucrainei', a adăugat el, potrivit website-ului Parlamentnilisty.cz, citat vineri de agenţia DPA.
În plus, Zeman consideră că fostul lider sovietic, Nikita Hruşciov, a comis o 'prostie de neiertat' când a oferit Ucrainei peninsula Crimeea, în anul 1954.
Preşedintele Zeman se află din anul 2013 la primul său mandat. El a stârnit îngrijorări în cancelariile occidentale după ce în timpul conflictului din Ucraina a manifestat opinii favorabile Rusiei. Pe plan intern, relaţiile sale cu premierul Bohuslav Sobotka sunt tensionate, deşi amândoi sunt politicieni de stânga.
Sobotka a participat marţi la întâlnirea pe care liderii statelor Grupului de la Vişegrad (Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria) au avut-o la Krynica (Polonia) cu premierul ucrainean, Volodimir Groissman, el exprimându-şi alături de ceilalţi responsabili ai ţărilor din acest grup sprijinul pentru 'suveranitatea şi integritatea teritorială' a Ucrainei.
Sursa: AGERPRES