Jurnalul.ro Ştiri Social Președintele Colegiului Medicilor: Va fi efectuată o anchetă disciplinară în cazul decesului tinerei mame din Brăila

Președintele Colegiului Medicilor: Va fi efectuată o anchetă disciplinară în cazul decesului tinerei mame din Brăila

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Gheorghe Borcean, a declarat că urmează să se facă o anchetă disciplinară în care se va analiza decesul tinerei de 19 ani din Brăila.
"Colegiul Medicilor din Brăila va urma procedurile. Îşi va face singur dosarul său de sesizare şi va face şi o anchetă disciplinară asupra tuturor elementelor şi împrejurărilor care au dus la decesul acelei fete, pentru că decesul este fapta prejudiciabilă în sine, care trebuie cercetată ca şi cauzalitate", a explicat Borcean, în cadrul unei conferinţe de presă, la Sibiu.

El a precizat că nu poate afirma deocamdată dacă s-a greşit sau nu în acest caz. "În niciun caz nu voi face astăzi, chiar dacă aş avea informaţiile toate pe care le-aş putea să le am dintr-un studiu aprofundat al dosarului, (...) dar nu le am, nu aş face astăzi, la trei - patru zile de la declanşarea anchetei, afirmaţii, pentru că ar însemna să mă antepronunţ pe o speţă pe care o voi judeca cândva. Într-un interval de timp, dosarul acela va ajunge pe masa instanţelor de disciplină ale Colegiului Medicilor şi atunci, dacă eu, astăzi aş răspunde întrebărilor dumneavoastră că da sau nu, aş fi antepronunţat şi nu fac asta", a spus Gheorghe Borcean.
 

AGERPRES

Subiecte în articol: colegiul medicilor malpraxis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri