Jurnalul.ro Ştiri Justitie Președintele CSM, mesaj de Ziua Justiției: Este datoria noastră să menținem actul de justiție la cele mai înalte standarde

Președintele CSM, mesaj de Ziua Justiției: Este datoria noastră să menținem actul de justiție la cele mai înalte standarde

Președintele CSM, Nicoleta Țînț, a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Justiție, ea arătând că este important ca fiecare cetățean să fie protejat împotriva oricărei forme de arbitrariu, iar magistrații „trebuie să mențină actul de justiție la cele mai înalte standarde”.

„Așa cum obișnuim de peste două decenii, în prima duminică a lunii iulie sărbătorim Ziua Justiției, eveniment cu o deosebită însemnătate pentru profesioniștii dreptului, ce are menirea de a reaminti - simbolic - importanța și rolul unui act de justiție de calitate, ca reper al societății democratice. Mai mult ca oricând, îmi doresc ca mesajul meu să fie unul de solidaritate și responsabilitate, în momentele dificile prin care trece nu doar societatea românească, ci întreaga omenire”, transmite președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Cu această ocazie, Țînț le-a mulțumit magistraților „pentru curajul, dedicarea și profesionalismul” cu care și-au adus la îndeplinire menirea, într-un an marcat de evenimente fără precedent.

„Îi asigur că eforturile pe care le depun pentru asigurarea funcționării justiției, ca serviciu public în slujba cetățeanului, sunt conștientizate și apreciate. Îmi exprim, de asemenea, respectul și aprecierea pentru contribuția adusă de ceilalți profesioniști ai dreptului, reușind împreună să garantăm accesul liber la justiție al cetățeanului, indiferent de problemele întâmpinate în condițiile actuale. Simbolistica profundă a acestei zile de sărbătoare pentru justiția românească îmi oferă ocazia de a reaminti că este datoria noastră, prin unitate profesională şi morală, să identificăm toate pârghiile necesare pentru menținerea actului de justiție la cele mai înalte standarde, în scopul protejării fiecărui cetățean împotriva oricărei forme de arbitrariu. Acest deziderat îl putem atinge numai conlucrând spre găsirea echilibrului social necesar respectării supremației legii”, a subliniat Țînț.

Ziua Justiţiei se sărbătoreşte în prima duminică a lunii iulie, respectiv la 5 iulie anul acesta. Sărbătoarea a fost instituită în anul 1994, prin Hotărârea nr. 364 a Guvernului României.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: nicoleta tint CSM ziua justiţiei
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri