Jurnalul.ro Ştiri Externe Președintele Iranului acuză SUA că sprijină terorismul din Orientul Mijlociu

Președintele Iranului acuză SUA că sprijină terorismul din Orientul Mijlociu

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a acuzat marţi Statele Unite că sunt principalul susţinător al terorismului în Orientul Mijlociu extins, într-o declaraţie pentru o televiziune americană în timpul vizitei la New York pentru Adunarea Generală a ONU, relatează DPA.

"Din păcate, America este susţinătorul terorismului în regiunea noastră. Şi, oriunde s-a dus America, terorismul s-a extins în urma sa", a afirmat Rouhani pentru Fox News prin intermediul unui traducător.

Rouhani a acuzat în mod specific SUA că desfăşoară atacuri aeriene în Siria fără permisiunea regimului de la Damasc.

Iranul este principalul susţinător al preşedintelui sirian Bashar al-Assad, care a fost acuzat de crime de război. Campania americană din SUA se concentrează pe sprijinirea forţelor conduse de kurzi care luptă împotriva grupării extremiste Statul Islamic.

"Sunt uimit de interpretările domnului Trump în legătură cu terorismul", a spus Rouhani.

Au existat speculaţii şi chiar speranţe că Trump şi Rouhani se vor întâlni la ONU, însă până acum nu s-a materializat nimic.

Rouhani urmează să susţină miercuri un discurs în cadrul Adunării Generale a ONU. Trump şi-a susţinut discursul marţi, evidenţiind forţa militară a Washingtonului şi acuzând Iranul că este "însetat de sânge".

De când Trump a retras SUA din acordul din 2015 dintre Teheran şi marile puteri în domeniul nuclear, preşedintele american a impus sancţiuni împotriva Iranului, încercând să îi slăbească economia şi să determine această această ţară să îşi schimbe politica externă.

Trump a ameninţat să înăsprească sancţiunile şi a acuzat direct Iranul pentru un atac recent asupra unor instalaţii petroliere din Arabia Saudită. Iranul a respins orice implicare în acest atac care a intensificat îngrijorările privind un posibil război.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri