Jurnalul.ro Ştiri Politică Președintele PMP: Din punctul nostru de vedere, Guvernul trebuie să plece

Președintele PMP: Din punctul nostru de vedere, Guvernul trebuie să plece

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat marţi că niciun membru al partidului său nu va vota pentru Guvernul Dăncilă, votul acestei formaţiuni fiind la vedere.

"Vom vota la vedere. Miza este mult prea mare să votăm cu jumătăţi de măsură şi eu cred că este esenţial (...). Din punctul nostru de vedere, Guvernul trebuie să plece", a afirmat Tomac la Parlament.

Liderul PMP a susţinut că social-democraţii apelează la "artificii" şi "metode neortodoxe" pentru a-şi menţine majoritatea în Parlament.

"Niciun parlamentar nu vrea să rămână pe stradă, pentru că PSD este un partid care va ajunge curând pe stradă, pentru că Dăncilă nu va ajunge în turul 2 şi vor fi obligaţi să se certe între ei după primul tur al alegerilor prezidenţiale. Guvernul este în moarte clinică. La ora actuală nu mai există o majoritate şi, indiferent de artificiile pe care încearcă să le facă, indiferent de metodele neortodoxe pe care încearcă să le aplice pentru a racola parlamentari, nu mai au nicio şansă şi este momentul să plece. Aşa ar proceda orice prim-ministru responsabil, care ţine la ţara lui şi îşi respectă propriul partid", a mai afirmat Tomac.

AGERPRES

Subiecte în articol: pmp eugen tomac remaniere
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri