Jurnalul.ro Ştiri Politică Președintele României dă vina pe PSD în disputa OMV: Solicitarea mea a fost ca actul să fie legal și clar

Președintele României dă vina pe PSD în disputa OMV: Solicitarea mea a fost ca actul să fie legal și clar

de Redacția Jurnalul    |   

Președintele Klaus Iohannis spune că Ministerul Finanțelor (PSD) a elaborat actul privind taxa de solidaritate pentru companiile din energie, iar Miniserul Energiei (PNL) nu a fost cooptat: „Solicitarea mea a fost ca acest act să fie legal și clar. Rezultatul îl vedem cu toții la televizor...”.

„Dacă va plăti sau nu o să spună, cu siguranță, cei care au făcut normativul, adică Ministerul Finanțelor. Am fost puțin surprins când m-am informat, după aprobare, cum s-a discutat această chestiune și am aflat, de exemplu, că Ministerul Energiei nu a fost cooptat în discuție”, spune Klaus Iohannis

Chestiunea s-a discutat la nivel de Finanțe, ceea ce „este, în principiu în regulă, pentru că vorbim despre o taxă sau un impozit”.

„Am fost informat că să lucrează la acest act. Solicitarea mea a fost una singură, ca acest act să fie legal și clar, adică să nu încalce nicio directivă și nicio lege în vigoare în România și să fie atât de clar încât să nu apară discuții dacă este sau nu este. Rezultatul îl vedem cu toții la televizor. Toată ziua, bună ziua se discută dacă este sau nu este... Cred că cei care au lucrat pe document trebuie să-l clarifice. Nu e nimic pierdut, dar aruncarea vinei dintr-o curte politică în altă curte politică nu rezolvă problema

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Klaus Iohannis omv
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri