Jurnalul.ro Ştiri Externe Presupusul atac cibernetic împotriva Partidului Democrat din SUA a fost un test

Presupusul atac cibernetic împotriva Partidului Democrat din SUA a fost un test

Partidul Democrat din SUA a anunţat joi că piratarea imensei sale baze de date cu alegători nu a fost decât un simplu test, efectuat fără avertizare de către o terţă parte din afară, respingând ipoteza unui atac cibernetic adevărat, informează AFP. 

'Suntem extrem de uşuraţi că nu a fost vorba despre o tentativă de intruziune din partea unui adversar străin, dar aceste fapte demonstrează încă o dată că trebuie să fim vigilenţi', a afirmat Bob Lord, responsabilul de securitate informatică al partidului, într-un comunicat. 

Cu mai puţin de trei luni înainte de alegerile legislative, anunţul făcut miercuri că hackeri au încercat să acceseze o bază de date cu milioane de potenţiali alegători a reamintit de ofensiva rusă împotriva democraţilor în timpul alegerilor prezidenţiale din 2016. 

Compania Lookout a detectat de această dată o 'tentativă de phishing' (fraudă electronică) asupra unei baze de date numită 'VoteBuilder', gestionată de NGP VAN, una din principalele firme din acest domeniu. A fost descoperită o pagină care imita pe cea unde utilizatorii trebuie să-şi introducă numele şi parola. 

'Partenerii noştri care ne-au semnalat site-ul şi noi înşine apreciem acum că aceasta a fost construită de un terţ ca parte a unui test VoteBuilder', consideră Bob Lord. 

'Partidul a luat măsurile de precauţie necesare pentru a se asigura că datele sensibile esenţiale pentru candidaţi (...) din fiecare stat din ţară nu sunt compromise', a adăugat el. 

Procurorul special însărcinat cu ancheta privind ingerinţa Kremlinului în prezidenţialele americane din 2016 a inculpat în iulie 12 agenţi de informaţii ruşi pentru piratarea calculatoarelor Partidului Democrat în timpul campaniei candidatei democrate Hillary Clinton împotriva republicanului Donald Trump.

AGERPRES

Subiecte în articol: atac cibernetic partid democrat sua
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri