Prețul petrolului a crescut luni dimineață, după ce căderea regimului lui Bashar al Assad a amplificat incertitudinea din Orientul Mijlociu.
Prețul pentru țițeiul Brent a crescut cu 0,51%, până la 71,48 dolari pe baril.
Cu toate acestea, creșterile au fost limitate de o previziune a cererii în scădere pentru anul următor.
„Evoluția din Siria a adăugat un nou strat de incertitudine politică în Orientul Mijlociu, oferind un anumit imbold pieței”, a declarat Tomomichi Akuta, economist senior la Mitsubishi UFJ Research and Consulting, potrivit Sky News.
El a mai spus că investitorii se așteaptă la noi modificări în urma strategiilor politice și economice care vor fi anunțate de președintele ales al SUA, Donald Trump.
(sursa: Mediafax)