Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Prețul gazelor pentru consumatorii casnici a ajuns la jumătate pe piața liberă

Prețul gazelor pentru consumatorii casnici a ajuns la jumătate pe piața liberă

Preţul gazelor pentru populaţie, în trimestrul al III-lea 2020, a ajuns la 38 de lei/MWh la Bursa Română de Mărfuri, aproape jumătate faţă de preţul reglementat în prezent.

Astăzi au avut loc primele tranzacţii cu gaze pe BRM, în baza programului de gas release, stabilit de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), în vederea liberalizării pieţei de la 1 iulie.

Prin contracte forward cu livrare în trimestrul al treilea al acestui an (iulie, august şi septembrie) au fost tranzacţionate 61.272 MWh de gaze, la preţul mediu ponderat de 38,1 lei pe MWh.

Prin comparaţie, preţul este mai mic cu 44% decât cel reglementat pentru populaţie prin OUG 114/2018, respectiv 68 de lei/MWh.

Pentru gazele cu livrare în trimestrul al IV-lea al anului, preţul mediu ponderat este de 56,9 MWh, la o cantitate de 237.728 MWh.

De la 1 iulie, piaţa de gaze va fi complet liberalizată, iar ANRE a obligat producătorii să vândă pe bursă 30% din producţie, la anumite preţuri de pornire.

Pentru consumatorii casnici, facturile ar trebui să scadă cu 10-15% de la 1 iulie, când piaţa va fi complet liberalizată, în caz contrar Guvernul urmând să intervină, după cum a declarat ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

"Evident că trebuie să avem grijă ca furnizorii să nu profite de această situaţie de început de liberalizare şi ne vom asigura din acest punct de vedere. Din această lună producătorii vor fi obligaţi să intre într-un program de gas release, să pună pachete de vânzare la o lună, la trei luni, la şase luni şi la un an la preţul de pornire a bursei de la Viena, care este, în momentul de faţă, aproape de trei ori mai mic decât preţul actual cu care cumpără furnizorii, deci practic suntem convinşi că va fi o scădere de preţ, cel puţin pe luna iulie, august, inclusiv la iarnă preţul va fi mai mic decât achiziţionează în acest moment furnizorii de pe piaţă şi ne vom asigura că această scădere de preţ se va regăsi şi în facturile românilor, ale clienţilor casnici", a spus demnitarul.

În cazul în care cei doi mari furnizori, Engie şi E.ON, care au 90% din piaţă, nu vor scădea preţurile pentru populaţie, autorităţile vor interveni pentru ca acest lucru să se întâmple.

"Vom interveni prin Ordonanţă de Urgenţă în Guvern, pe Legea concurenţei, şi ne vom asigura ca reducerea de preţ la producător să se regăsească şi la cumpărătorul final. Mă aştept să fie reduceri de 10-15% în piaţă şi sunt furnizori care oferă această reducere. Unii, mai mici, (oferă o reducere - n.r.) chiar şi de 20%, pentru că nu-şi doresc să piardă clienţii. Ori, între cei mari mi se pare deja că este o înţelegere anticoncurenţială, ei având 90% din piaţă şi nu fac nicio mişcare pentru a reduce preţul clienţilor finali", a continuat ministrul.

Popescu a sfătuit consumatorii să consulte comparatorul de preţuri de pe site-ul ANRE, unde fiecare furnizor îşi publică ofertele de preţ. 

Subiecte în articol: pret gaze liberalizare bursa piata libera
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri