Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Prețul laptelui a explodat în România! Costă mai mult ca în Polonia sau Franţa

Prețul laptelui a explodat în România! Costă mai mult ca în Polonia sau Franţa

de Redacția Jurnalul    |   

România are cel mai mare preţ când vine vorba de laptele proaspăt, un produs care se găseşte zilnic în coşul de cumpărături, arată o analiză a Ziarului Financiar.

Un litru de lapte proaspăt, integral (echivalentul a 3,5% grăsime în România), sub marca proprie a Carrefour costă 1,45 de euro în România, faţă de 1,19 euro în Franţa sau Belgia, 1,02 euro în Spania şi doar 0,76 euro în Polonia.

Un român câştigă în medie lunar 900 de euro net, de două-trei ori mai puţin ca un francez, un spaniol sau un belgian. Şi atunci, de ce nu costă şi laptele de două-trei ori mai puţin ca în aceste ţări?

Pentru a exista o bază de comparaţie corectă, ZF a încercat să ia acelaşi produs în toate statele, este vorba de marca privată Carrefour Classic, lapte proaspăt, integral. A fost ales retailerul Carrefour pentru că există magazine online ale companiei în fiecare dintre pieţele principale din Europa.

Situaţia nu este însă singulară, ea fiind valabilă în cazul tuturor reţelelor. În timp ce preţurile cresc accelerat – litrul de lapte costând acum de aproape două ori mai mult decât acum 2-3 ani – fermele româneşti au avut în 2021 o producţie de 41,7 milioane de hectolitri de lapte, cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu.

Mai mult, importurile de lapte şi smântână au sărit de 100 mil. euro în 2021, valoare care s-a dublat într-un deceniu.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: preț lapte lapte poaspăt scump
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri