Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Preţul mediu al locuinţelor din marile oraşe s-a majorat cu 0,3%, în martie

Preţul mediu al locuinţelor din marile oraşe s-a majorat cu 0,3%, în martie

Preţurile locuinţelor disponibile spre vânzare în marile oraşe ale ţării au crescut uşor, în luna martie, iar suma medie solicitată pentru un metru pătrat a ajuns la 1.237 de euro/mp util, cu 0,3% mai mult decât la finele lui februarie, potrivit unei analize realizate de un portal imobiliar.

În Bucureşti, preţul apartamentelor s-a apreciat, în general, cu 0,4%, de la 1.322 de euro/mp util, până la 1.327 de euro/mp util. Pe ambele segmente de piaţă analizate, variaţiile preţurilor au fost destul de temperate, chiar dacă nu au urmat aceeaşi direcţie. Astfel, locuinţele din blocurile vechi s-au ieftinit cu 0,3% (de la 1.219 la 1.215 euro/mp), în timp ce unităţile locative din cadrul noilor ansambluri rezidenţiale au consemnat un avans de 0,6% - de la 1.400 la 1.409 euro/mp.

Pe zona oraşului Braşov, analiza imobiliare.ro relevă, pentru cea de-a treia lună a anului, un uşor avans general al preţurilor, de 0,2%, de la 1.113 la 1.115 euro/mp util. De asemenea, apartamentele vechi au consemnat o scădere, de 0,9%, de la 1.098 la 1.088 de euro/mp util. Pe de altă parte, unităţile locative nou-construite s-au apreciat în mod consistent, cu 2,8%, ajungând la o medie de 1.183 de euro/mp, faţă de 1.151 de euro/mp, în luna precedentă.

Potrivit sursei citate, capitala Transilvaniei, Cluj-Napoca, este unul dintre cele trei mari centre regionale unde aşteptările vânzătorilor s-au diminuat în cea de-a treia lună a anului. În acest context, apartamentele din oraş s-au ieftinit, per ansamblu, cu 0,3%, de la 1.571 la 1.566 de euro/mp. În comparaţie cu alte oraşe, tendinţa descendentă a fost resimţită pe ambele segmente de piaţă analizate. Astfel, locuinţele vechi au consemnat un minus de 0,3% (de la 1.582 la 1.578 de euro/mp), iar cele noi un minus de 0,4% (de la 1.559 la 1.553 de euro/mp.

În luna martie, apartamentele disponibile spre vânzare în Constanţa s-au apreciat, în general, cu 0,8%, de la 1.126 la 1.135 de euro/mp util. Constanţa este singurul oraş care face excepţie de la "regula' scăderilor de preţ de pe piaţa veche. În acest sens, locuinţele din această categorie s-au apreciat cu 0,7%, de la 1.123 la 1.131 de euro/mp. Unităţile locative nou-construite, pe de altă parte, au cunoscut un avans de 1,3%, de la 1.129 la 1.144 de euro/mp.

În Iaşi, indicele Imobiliare.ro a consemnat un declin destul de important al preţurilor apartamentelor pe parcursul lunii martie, şi anume 1,3%, de la 1.020 la 1.007 euro/mp util. Scăderile de preţ au fost consemnate pe ambele segmente de piaţă analizate, respectiv locuinţele din blocurile vechi s-au ieftinit cu 1,1% (de la 1.010 la 999 de euro/mp), iar cele noi cu 1,4% (de la 1.025 la 1.011 euro/mp).

Cât priveşte situaţia din Timişoara, analiza de specialitate relevă faptul că apartamentele disponibile spre vânzare au avut o evoluţie constantă, în luna martie. Preţul mediu solicitat în Timişoara este de 1.228 de euro/mp util, iar evoluţia uşor descendentă a fost susţinută în mod exclusiv de locuinţele vechi, care s-au depreciat, la rândul lor, cu 0,2%, de la 1.240 la 1.238 de euro/mp. În acelaşi timp, apartamentele noi s-au scumpit cu 0,8%, de la 1.189 la 1.198 de euro/mp.

Lansat în ianuarie 2000, Imobiliare.ro este primul şi cel mai accesat portal imobiliar din România. Platforma a depăşit, recent, 1,65 milioane de vizitatori unici pe lună şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare, la nivel naţional. AGERPRES

Subiecte în articol: locuite pret
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri