Totodată, numărul anulărilor de zboruri efectuate de companiile aeriene în perioada iunie-iulie 2022 au crescut la 4.09%, față de 1,39% în intervalul aprilie-mai.
De asemenea, au crescut și anulările din partea pasagerilor la 4,58%, raportat la 3,63% în aprilie-mai.
"Românii au ales AirHelp Plus, un serviciu care îi ajută să primească despăgubiri în eventualitatea unui zbor întârziat sau anulat, cu 78% mai mult în lunile iunie-iulie faţă de perioada primăverii. Serviciul Blue Ribbon, care ajută la trackingul şi returnarea rapidă a bagajului pierdut sau întârziat, a fost achiziţionat cu 24,4% mai mult decât în aprilie-mai", arată datele.
Estimările arată că prețurile biletelor de avion vor scădea cu 12,6% în luna septembrie și cu 34,4% în octombrie-noiembrie 2022.
Destinațiile preferate de români în această vară sunt Italia, Marea Britanie, Spania, Grecia şi Franţa.
Kiwi.com este o platformă de călătorii, are sediul în Cehia și peste 1.500 de angajați la nivel mondial.