Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, a declarat că programul “Prima Casă” este extrem de util pentru cetăţeni, îndeosebi pentru cei cu venituri medii şi mai reduse, însă a precizat că acesta a condus la acordarea unor sume relativ ridicate până la pragul de alertă al riscului sistemic.
“Nu s-a ajuns până la riscul sistemic, dar e o tendinţă de atingere a parametrilor care definesc riscul sistemic. Şi aici trebuie acţionat de către Executiv”, declara Georgescu, în faţa Comisiei economice din Senat.
Excluşi din program
Opinia conducerii BNR este ca românii care au salarii mai mari de 3.000-4.000 de lei să nu mai poată să-şi cumpere casă cu ajutorul acestui tip de credit, care beneficiază de garanţia statului. “De programul «Prima Casă» ar trebui să beneficieze doar persoanele cu veniturile de până la 3.000-4.000 de lei, restul putând să ia credite standard”, a spus oficialul BNR.
De la lansarea programului în anul 2009 până la finele anului trecut au fost acordate aproape 204.000 de garanții, în valoare totală de 17,5 miliarde de lei, pentru credite de circa 35 de miliarde de lei. În 2017, statul a mai acordat garanții de 2,5 miliarde de lei, din care băncile au acordat credite de peste 5 miliarde de lei.
Atenţie, cresc ratele!
Românii trebuie să se gândească de două ori înainte să ia un credit “Prima Casă” având în vedere că acesta este legat de indicele de referinţă Robor la trei luni care este în creştere în ultima vreme. BNR a afişat ieri un nivel al Robor pentru depozitele la 3 luni de 1,46%, faţă de 1,25% în şedinţa de miercuri. La începutul săptămânii, Robor era de 1,11%, la începutul acestei luni era de 0,92%, iar la începutul anului era de 0,92%. Analiştii economici estimează pentru finalul anului viitor o valoare de 1,6%. Evoluţia ratei medii a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele (Robor) depinde de nivelul de lichiditate din piaţa bancară, iar acum indicele se află într-o perioadă de reaşezare, susţine Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR
Peste 60% din stocul de credite ipotecare din sistemul bancar au fost acordate cu ajutorul programului “Prima Casa”
La începutul săptămânii Robor era de 1,11%, la începutul acestei luni era de 0,92%, iar la începutul anului era de 0,87%. Analiştii economici estimează pentru finalul anului viitor o valoare de 1,6%.
De la lansarea Programului în anul 2009 până la finele anului trecut au fost acordate aproape 204.000 de garanții, în valoare totală de 17,5 miliarde lei, pentru credite de circa 35 de miliarde de lei. În 2017, statul a mai acordat garanții de 2,5 miliarde de lei, din care băncile au acordat credite de peste 5 miliarde de lei.