Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Prima misiune din India îi șochează pe concurenți: ”Chiar nu avem cum să facem asta”

Prima misiune din India îi șochează pe concurenți: ”Chiar nu avem cum să facem asta”

Dumincă seară, de la 20:00, pe Antena 1, cele șapte echipe rămase în cursa celui mai dur reality-show, Asia Express- Drumul Elefantului, vor ajunge în India: ”Va fi un spectacol al senzațiilor tari, care de abia acum începe!”, spune Gina Pistol.

O nouă țară înseamnă pentru concurenți o nouă etapă, în care vor fi nevoiți să se descurce în aceleași condiții grele ca și până acum. Deși pentru ei ziua va începe cu un ritual de purificare în care vor fi binecuvântați de un preot hindus, prima misiune din India va avea un impact masiv asupra stării de liniște interioare dobândite inițial: ”Din momentul în care am citit ce este de făcut nu am mai vrut să intru. Nu pot să fac așa ceva, poți să mă trimiți și acasă. Doar ideea mă sperie!”, va afirma Paul Ipate. ”Nici nu vrem să ne gândim ce ne așteaptă, cu siguranță următoarele probe vor fi mult mai grele. Ce înseamnă adrenalina și competiția! Nu e vorba neapărat despre premiu, în acest show efectiv nu mai gândești în momentele critice, fie că e riscant sau penibil.”, țin să adauge Cocuța și Bogdan. Ce practice indiene cu efecte tămăduitoare îi vor șoca pe concurenți și care dintre aceștia vor reuși să îndeplinească proba, telespectatorii Antena 1 pot urmări diseară, de la 20:00.

Fascinanta Indie va demonstra că ascunde o lume a contrastelor cu care vedetele vor fi nevoite să se obișnuiască, căci doar așa își vor putea păstra locul în competiție. Deși etapele din Sri Lanka i-au antrenat, experiențele cu adevărat dure și copleșitoare de abia acum vor începe: ”Nu există comparație de trafic cu nimic din ce am văzut eu. Șoc total! Nimic din lumea asta nu te pregătește pentru momentul când ajungi în India, pe o stradă. Întâlnim alți oameni, o altă energie. O luăm de la zero.”, e de părere Oase. Deși autostopul le va pune mari probleme, cazarea e cea care se va transforma într-o misiune aproape imposibilă. Reticența localnicilor le va face pe vedete să caute un acoperiș pentru câteva ore bune, chiar și prin junglă.

Ce situații inedite îi așteaptă pe concurenți în prima etapă din India, ce echipe vor reuși să se acomodeze cel mai repede cu această destinație interesantă și plină de provocări și care dintre acestea va câștiga imunitatea, telespectatorii Antena 1 pot vedea în această seară, de la 20:00, într-o nouă ediție Asia Express- Drumul Elefantului.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri