Jurnalul.ro Ştiri Locale Decizie radicală! Un primar din Bacău a tăiat toate salariile pentru a avea bani de investiții

Decizie radicală! Un primar din Bacău a tăiat toate salariile pentru a avea bani de investiții

de Vali Deaconescu    |   

Un primar din județul Bacău a tăiat toate salariile funcționarilor publici, inclusiv pe al său și al viceprimarului, pentru a avea bani de investiții. Consiliul Local a a aprobat o inițiativă a primarului de a scădea salariile pentru a avea bani de confinanțare pentru proiectele europene.

„Vremurile grele cer măsuri disperate”, dar tot ele „dau naștere la oameni puternic” spun câteva vorbe înțelepte din popor.

Conștient fiind de investițiile pe care le avem de cofinanțat din bugetul anului 2023 și de responsabilitatea derulării unui număr impresionant de obiective , impreună cu Domnul Viceprimar, am decis să renunțăm în mod voluntar la 20% din drepturile salariale lunare cuvenite, respectiv anularea sporului pentru gestionarea de fonduri europene, proiecte aprobate prin PNRR.

Alături de noi, toți funcționarii publici din cadrul Primăriei vor avea salariile diminuate , între 10 %- 20% , prin stabilirea valorii coeficientului la nivelul anului 2019, respectiv 2.080 de lei și nu cea aferentă anului 2023, respectiv 3.000 de lei.

Acest lucru a fost propus Consiliului Local Gura Văii prin Proiectul de hotărâre nr.11382 din 07.12.2022 , inițiat de către subsemnatul și adoptat prin Hotărârea Consiliului Local Gura Văii nr.141 din 21 decembrie 2022.

Implicit, în virtutea Codului Administrativ, și consilierilor locali ai comunei Gura Văii li se vor reduce indemnizațiile pentru participarea la lucrările Consiliului Local.

Totodată, în cursul anului 2023 , în cadrul Primăriei Gura Văii nu se vor acorda sporuri de condiții vătămătoare, sporuri de calculator ori alte tipuri de sporuri prevăzute de legi speciale dar nejustificate.

Aceste măsuri vor scadea considerabil fondul anual de salarii și ne vor permite să asigurăm din Bugetul Local sumele necesare începerii, derulării ori definitivării unor investiții precum:

Alimentare cu apă satele Temelia, Păltinata, Motocești , Dumbrava și Capăta, comuna Gura Văii, județul Bacău

Extindere rețea apă potabilă în comuna Gura Văii, județul Bacău

PROIECT INTEGRAT PENTRU INFIINTAREA RETELEI DE CANALIZARE A APEI MENAJERE SI MODERNIZAREA RETELEI DE APA POTABILA IN COMUNA GURA VAII, JUDETUL BACAU

Modernizare iluminat public în comuna Gura Văii, județul Bacău

Modernizare infrastructură rutieră in comuna Gura Văii

Modernizare Strada Pătrășcani , comuna Gura Văii, județ Bacău

Cămin Cultural Dumbrava

Sistem de monitorizare și siguranță a spațiului public~ la nivelul Comunei Gura Vaii, judetul Bacau

- alte investiții necesare dezvoltării comunei noastre., a scris primarul comunei Gura Văii, Silviu Tinei.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri