Jurnalul.ro Ştiri Observator Primarii au făcut concurs de ghirlande şi patinoare

Primarii au făcut concurs de ghirlande şi patinoare

de Mihaela Bîrzilă    |    Theodora Şutiu    |   

Arcade luminoase cu leduri 3D, petreceri tematice pe gheață și balerine zburătoare - sunt doar câteva dintre noutățile târgurilor de Crăciun din 2018. Primarii din toată țara și-au dat silința să aducă Magia Crăciunului în localitățile pe care le păstoresc așa cum s-au priceput ei mai bine. 

Cupolele din beculețe par să fie un "must have" al acestui sezon. Aproape că nu există oraș care să nu se fi dotat cu o astfel de instalație. Buzăul se laudă că este "un oraș cu stea în frunte", dar sloganul ales de Sărbători pentru decorul din Piața Dacia s-ar potrivi mai degrabă Sibiului, care are o cupolă luminoasă impresionantă în formă de stea.  

Anul acesta, s-a montat pentru prima oară și la Satu Mare o cupolă de luminițe deasupra patinoarului de 600 de metri pătrați amplasat în Piața 25 Octombrie. Un alt punct de atracție al târgului de Crăciun este tunelul din arcade luminoase cu leduri 3D care leagă Piața de Pasajul Corneliu Coposu. De mare succes anul trecut, tunelul cu leduri a fost îmbunătățit cu un design nou anul acesta.  

Şi locuitorii din Drobeta-Turnu Severin au de sărbători tunel de ghirlande luminoase, dar mai puțin sofisticat. La Baia Mare, elementul de forță este patinoarul în mijlocul căruia tronează un brad de dimensiuni impresionante. Turiștii care fac ture pe gheață se învârt în jurul bradului împodobit. La Iași, special pentru Târgul de Crăciun, au fost aduși 14 brazi mari, nu unul singur. În plus, au fost cumpărați și 500 de brazi în ghivece, care au fost amplasați din loc în loc pe mai multe străzi, astfel încât să nu fie atmosferă de sărbătoare doar în centru. Magia Sărbătorilor s-a așternut și peste Caracal, dar fără târg, doar cu brad și beculețe. 

La Brașov, față de anii anteriori, regulamentul de participare a fost schimbat și au avut prioritate în Piața Sfatului producătorii, meșteșugarii și comercianții care contribuie și la atmosfera târgului, cu momente artistice sau ateliere de creație.  
Arădenii se pot lăuda cu singurul târg din țară inaugurat cu balerine zburătoare. Primăria lui Gheorghe Falcă a plătit 30.000 de euro numai pe spectacolul de lansare cu balet la înălțime, la care au participat artiste de la Operă. 

Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca este singurul din România inclus în topul celor mai frumoase târguri de Crăciun din Europa, pe site ul europeanbestdestinations.com, pe locul 10. La polul opus, constănțenii n-au avut noroc cu târgul din Piața Ovidiu, Christmas Market by The Sea. Caruselul și tarabele cu daruri și cozonaci s-au închis cu două săptămâni înainte de Crăciun din lipsă de fonduri și sponsori, dar și din cauza unor probleme la instalațiile electrice.  

 Top 10  
 europeandestinations.com 

Tallinn (Estonia), Budapesta (Ungaria), Strasbourg (Franța), Viena (Austria), Erfurt (Germania), Poznan (Polonia) Bruxelles (Belgia), Aachen (Germania), Praga (Cehia), Cluj-Napoca (România). 

Subiecte în articol: concurs ghirlande craciun
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri