Jurnalul.ro Ştiri Observator Primăriile îşi pasează responsabilitatea pentru moschee 

Primăriile îşi pasează responsabilitatea pentru moschee 

de Diana Scarlat    |   

Marea Moschee din Bucureşti este iar un subiect de actualitate, după vizita președintelui Iohannis în Turcia.După ce s-a comentat îndelung iniţiativa lui Traian Băsescu, apoi a fostului premier, Victor Ponta, de a construi o moschee în Capitala României, astăzi decizia aparţine Primăriei Sectorului 1. Primăria Capitalei se spală pe mâini, spunând că nu are nicio legătură cu proiectul.

Muftiatul Cultului Musulman din România a depus documentația pentru eliberarea unui certificat de urbanism, etapa premergătoare obținerii autorizației de construire, pe 26 ianuarie 2016, la Primăria Sectorului 1. "Întrucât documentația depusă este incompletă, instituția noastră a transmis petentului o adresă de completare, prin care i se cere precizarea scopului pentru care solicită eliberarea certificatului de urbanism, precum și prezentarea planurilor anexă, așa cum prevede legislația în vigoare", explică Primăria Sectorului 1. Deşi amplasamentul pe care urmează să fie construită moscheea este situat în zona CB5, situată în afara perimetrului central al Capitalei, astfel încât, pentru autorizarea construcției este necesară obținerea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ), care intră în competența exclusivă a Primăriei Municipiului București, reprezentanţii PMB susţin că decizia nu le aparţine, fiind exclusiv problema primăriei de sector.  

Unele organizații se pregătesc să atace o eventuală aprobare a construirii moscheei şi cer referendum. "Vom ataca în contencios administrativ orice fel de autorizaţie emisă de primăria sectorului 1 şi vom cere organizarea unui referendum în Capitală, în aceeaşi zi cu alegerile, pentru a-i lăsa pe bucureşteni să decidă dacă vor o astfel de moschee în oraşul lor", spune Bogdan Diaconu, preşedinte Partidului România Unită.

 

Documentațiile de urbanism de tip PUZ nu se supun aprobării consiliilor locale de sector, ci sunt aprobate de către Consiliul General al Municipiului București.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri