Jurnalul.ro Ştiri Vremea Temperaturi de primăvară în prima săptămână din ianuarie 2023

Temperaturi de primăvară în prima săptămână din ianuarie 2023

de Redacția Jurnalul    |   

Prima lună din noul an vine cu temperaturi de primăvară. Maximele ajung chiar și la 20 de grade Celsius în unele zone din țară.

”Este un debut de lună ianuarie care, prin tradiție, este considerată cea mai rece lună a anului și a iernii în țara noastră, cu valori de temperaturi mai mari de 10-15 grade decât normalul termic al perioadei din calendar.

La această oră înregistrăm valori mai mari de 17 grade, 20 de grade la Rădăuți, în nordul Moldovei, 19 grade la Botoșani, Suceava, Târgu Neamț, Târgu Ocna, de asemenea, 18 la Mangalia, Câmpina, Curtea de Argeș, Pitești, Târgoviște, Pătrâlagele, 14 grade în Capitală, iar pe litoral, de asemenea, 16 grade la Constanța.

Iată o vreme deosebit de caldă în toată țara și vremea caldă va fi de interes pe tot parcursul săptămânii care va începe. Mâine contăm, de asemenea, pe maxime între 7 până la 18-19 grade, cu 16-17 grade în Capitală.

De miercuri, o să consemnăm temperaturi ușor în scădere, maxime de până la 13-14 grade, dar acestea vor fi considerate valori peste ceea ce ar fi normal, în condițiile în care în această perioadă ar trebui să înregistrăm maxime între -5 până la cel mult 5 grade”, spue Elena Mateescu, director ANM, la Antena 3CNN.

Subiecte în articol: vremea temperaturi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri