x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Rogobete acuză împărțirea „cu dedicație” a posturilor din spitale

Rogobete acuză împărțirea „cu dedicație” a posturilor din spitale

de Redacția Jurnalul Publicat la 29 Iul 2026 10:30 Modificat la 29 Iul 2026 10:40
Rogobete acuză împărțirea „cu dedicație” a posturilor din spitale
Hepta/Acuzațiile lui Rogobete

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, critică modul în care au fost repartizate posturile deblocate în sistemul sanitar prin memorandum guvernamental, susținând că marile spitale și institute naționale au primit un număr insuficient de locuri comparativ cu alte unități medicale.

Într-o postare publicată pe Facebook, Rogobete afirmă că autoritățile trebuie să explice criteriile care au stat la baza repartizării posturilor, oferind drept exemplu Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, căruia i-au fost alocate 131 de posturi, în timp ce alte spitale județene din centre universitare importante au primit un număr considerabil mai mic.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Fostul ministru compară situația cu Spitalul Județean de Urgență Bacău, care ar fi primit 77 de posturi, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov – 65 de posturi, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj – 51 de posturi și Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța – 65 de posturi.

Rogobete susține că și institutele naționale, care tratează pacienți din întreaga țară, au fost dezavantajate în procesul de repartizare a posturilor.

Potrivit acestuia, Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” ar fi primit 15 posturi, Institutul Oncologic București – 22, Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” – 24, Institutul Clinic Fundeni – 86, iar Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” – 24 de posturi.

„Nu spun că Bihorul nu are nevoie de medici. Are. La fel ca toate județele și toate marile spitale ale României”, a transmis fostul ministru.

Una dintre cele mai dure critici formulate de Rogobete vizează repartizarea posturilor către Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București, despre care spune că a primit doar patru posturi.

În opinia fostului ministru, în actualul context de securitate, cu războiul din Ucraina la granița României, o astfel de decizie ridică semne de întrebare privind strategia autorităților în domeniul sănătății.

„Sănătatea nu este doar un capitol din buget. Este parte a capacității de răspuns a statului în situații de criză. Când slăbești spitalele strategice, trebuie să poți explica foarte clar de ce ai făcut-o”, a scris Rogobete, încheindu-și mesajul cu apelul: „Opriți-vă! Distrugeți sistemul de sănătate!”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: alexandru rogobete posturi spitale