Vizitatorii i-au putut admira joi dimineaţa pe Meng Xiang şi Meng Yuan, primii pui de panda născuţi în Germania, care şi-au făcut într-un final debutul în public, deşi fanii nu au apărut la eveniment în numărul mare pe care îl aşteptau responsabilii de la Zoo Berlin, informează DPA.
Agenţii de pază de la grădina zoologică au avut grijă ca membrii publicului să nu-i deranjeze pe „Pit” şi pe „Paule”, aşa cum sunt alintaţi puii, să nu facă fotografii folosind flash-ul sau să bată în geamul incintei acestora.
Înainte de a fi prezentaţi oficial publicului, cei doi pui de panda, în vârstă de cinci luni, s-au întâlnit miercuri dimineaţă cu reprezentanţii presei.
Potrivit îngrijitorilor de la Zoo Berlin, puii şi mama lor, Meng Meng, şi-au petrecut până acum cea mai mare parte a timpului într-un spaţiu izolat şi inaccesibil vizitatorilor.
Meng Meng, o femelă de panda uriaş împrumutată Germaniei de către China, a născut gemeni pe 31 august, spre încântarea iubitorilor de animale din această ţară.