Jurnalul.ro Ştiri Externe Prințul Harry s-a întors în Marea Britanie la un an de la moartea Reginei Elisabeta

Prințul Harry s-a întors în Marea Britanie la un an de la moartea Reginei Elisabeta

de Redacția Jurnalul    |   

Prințul Harry a adus joi un omagiu regretatei Regine Elisabeta. El s-a întors în Marea Britanie pentru a participa la o ceremonie de premiere, cu o zi înainte de prima comemorarea morții bunicii sale, scrie Reuters.

„După cum știți, nu am putut participa la premiere anul trecut deoarece bunica mea a decedat", a spus el într-un discurs la ceremonia anuală organizată la Londra de WellChild, o organizație caritabilă care sprijină copiii care suferă de boli grave.

„Știu că, după exact un an, ea ne privește pe toți în această seară, fericită că suntem împreună și continuăm să punem în lumină o comunitate atât de incredibilă”, a mai spus el.

Harry și soția lui Meghan se aflau în Marea Britanie atunci când regina a murit, la 8 septembrie anul trecut.

Harry a renunțat atunci la ceremonia de premiere, după ce a aflat că regina era grav bolnavă.

Prințul Harry urmează să se îndrepte spre Düsseldorf, în Germania, unde sâmbătă vor începe Jocurile Invictus.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: prinţul harry regina elisabeta
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri