Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Probleme pentru Dică. Alibec nu se află in lot. Enache a fost reprimit!

Probleme pentru Dică. Alibec nu se află in lot. Enache a fost reprimit!

După ce a câștigat meciul din Europa League cu Viktoria Plzen, scor 3-0, FCSB se pregătește pentru o săptămână foarte grea, cu trei jocuri în Liga 1 Betano, într-un interval de doar 8 zile. „Roș-albaștrii” vor întâlni, duminică, pe Gaz Metan Mediaș (20:30), joi, 21 septembrie, se vor deplasa în Gruia pentru meciul cu CFR (21:00), pentru ca duminica viitoare, 24 septembrie, să dispute marele derby cu Dinamo (20:30). Nicolae Dică, antrenorul celor de la FCSB, a vorbit despre meciul cu Gaz Metan, de duminică.

Stelistul a dezvăluit că va menaja mai mulți titulari și că atacantul Denis Alibec a avut câteva probleme medicale și că nu va juca împotriva formației lui Cristi Pustai.

"Întâlnim un adversar care a schimbat mulți jucători față de sezonul trecut și nu a început bine campionatul. Totuși, în meciurile cu Dinamo și Craiova au jucat bine și au pus probleme. Se apără foarte bine în jumătatea lor, au jucători de viteză în spatele atacantului și pleacă foarte bine pe contraatac.

Denis are o problemă medicală la stomac. Are un virus, nu a dormit și nu s-a antrenat azi. Mâine vor fi în teren jucători care au jucat mai puțin. Vin meciuri grele și vom avea foarte multe jocuri.

Da, e greu să motivez jucătorii în Liga 1. Este o diferență de atitutine față de meciurile din cupele europene. Și fanii sunt mai mult la meciurile din Europa League. Noi nu ar trebuie să avem o atitudine diferită. Trebuie să fim mereu la fel", a spus Dică la conferința de presă.

Și Budescu are șanse considerabile de a fi menajat, cum la fel se poate întâmpla și cu Benzar. În schimb, Gabriel Enache (27 de ani) a fost inclus în lot și are șanse să joace cu Gaz Metan.

 

Subiecte în articol: denis alibec fcsb
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri