Jurnalul.ro Ştiri Justitie Procurorii DNA i-au cerut lui Ponta informaţii despre Tăriceanu

Procurorii DNA i-au cerut lui Ponta informaţii despre Tăriceanu

Fostul premier Victor Ponta susţine că nu l-a "demascat" pe preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, prin declaraţiile făcute procurorilor anticorupţie în dosarul în care acesta este acuzat de mărturie mincinoasă. 

El a precizat marţi, într-o postare pe Facebook, că l-a evitat pe omul de afaceri Remus Truică "din motive de protecţie", la "sugestia unei persoane apropiate din SRI". 

Ponta a răspuns, astfel, la informaţiile apărute în presă, în dosarul lui Tăriceanu, cu privire la declaraţiile pe care le-ar fi dat în calitate de martor. 

"Nu l-am demascat cu nimic pe Tăriceanu că nu aveam cu ce - am crezut iniţial că DNA mi-a falsificat vorbele dar azi constat că nu e aşa! DNA a consemnat corect ce am spus eu ( lucruri care sunt adevărate şi în favoarea domnului Tăriceanu) - cei care au falsificat sunt chiar ofiţerii sub acoperire ai Sistemului din presa aservită lor! (...) Am fost citat la DNA Braşov ca martor; spre surprinderea mea nu mă aştepta nimeni de la presă şi nici nu s-a dat ulterior pe surse ce am declarat acolo (mare ciudăţenie după ce te-ai obişnuit cu DNA Ploieşti TV - unde eu aflu de la jurnalişti când şi de ce voi fi chemat înainte să mă cheme cineva oficial)! Mi s-a propus legal să fiu martor cu identitate protejată ceea ce am refuzat deoarece nici nu era cazul şi nici nu sunt genul de delator atât de proslăvit şi iubit de noul nostru 'Stat de Drept'!", a scris Ponta pe Facebook. 

El a precizat că, în acest moment, dosarul este public, ca urmare putând explica "pe înţelesul tuturor". 

"Am răspuns corect la întrebările care priveau acuzele aduse domnului Tăriceanu (şi care se află în dosarul oficial de inculpare): dacă ştiu ceva de retrocedarea unei ferme în Băneasa şi teren la Snagov - NU habar nu am; dacă ştiu de nişte cetăţeni israelieni care se ocupau cu retrocedări - NU; dacă ştiu unde se făceau actele de vânzare ale acestor terenuri - NU; dacă domnul Tăriceanu mi-a făcut cunoştinţă cu Tal Silbertein - NU (îl cunosc din 2004 din campania lui Adrian Năstase), dacă am vorbit cu Remus Truică după ce am devenit prim-ministru - NU (mă ştiu fff bine cu Remus Truică din 2003, nu cunosc ceva ilegal făcut de acesta, dar l-am evitat din motive de protecţie la sugestia unei persoane apropiate mie din SRI)", a arătat Victor Ponta. 

Fostul premier a mai spus că, în termeni juridici, a fost "un martor total inutil", întrucât nu cunoaşte nimic relevant pentru cauză şi că, neavând interdicţie de la procuror, în aceeaşi zi a discutat despre audierea respectivă cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi cu Călin Popescu-Tăriceanu. 

"Sigur că aceste lucruri le voi susţine şi în faţa judecătorilor - nu doream să prezint nimic public până la acel moment dar faţă de apariţia şi manipularea din presa securistă a acestui caz consider că se pune o presiune inacceptabilă pe actul de justiţie! Sper ca CSM şi Departamentul de Stat să se sesizeze în acest caz; măcar pentru faptul că sunt implicaţi doi oameni care timp de aproape 8 ani au ocupat funcţia de prim-ministru al unei ţări membre NATO şi UE! Sau în România chiar este Guantanamo: poţi folosi orice metode dacă îi consideri pe cei vizaţi (în cazul de faţă Tăriceanu) foarte răi ???", a mai scris Ponta pe Facebook.

Sursa: AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri