Florin Condurățeanu: E adevărat că a fost adusă pe braţe la dumneavoastră o arhitectă operată fără succes de 17 ori? Aţi intervenit chirurgical şi, ca o minune, a putut să meargă?
Prof. Andrei Firică: Da, ba mai mult, am avut şi bucuria de a fi invitat la dans de frumoasa arhitectă, valsul dansat de noi a stârnit aplauze.
F.C.: Am fost impresionat aflând că, acum nişte ani, la marele congres mondial de ortopedie, se concurau patru curente de rezolvare a fracturilor, un curent american, altul japonez, o altă teorie germano-austriacă, iar al patrulea curent - metoda Firică.
A.F.: Era o perioadă de căutări ştiinţifice şi eu am pus pe masă tehnica introducerii pe canalul de măduvă al osului a unei tije fine, elastice, de metal. Pentru a nu mai face acele construcţii din piese metalice care se ataşează osului fracturat.
F.C.: Apropo, de ce după repararea osului rupt, când pacientul merge, trebuie să i se scoată acele piese metalice folosite în operaţie, omul nici nu le mai simte?
A.F.: Osul e făcut să lucreze tot timpul, preluând forţe. Dacă această misiune revine în mare parte pieselor metalice, osul se leneveşte şi nu e bine. Când eu am venit stagiar la Ortopedie, am fost întâmpinat de un nor de ghips, majoritatea fracturilor se soluţionau prin imobilizarea în ghips. Azi, doar 4-5% reclamă ghipsul, restul fracturilor beneficiază de intervenţii chirurgicale, care permit după două zile deplasarea cu cadrul, cu cârje.
F.C.: Un inginer mutat în Germania a povestit că avea cancer la os, l-aţi operat şi acum joacă şi baschet de plăcere...
A.F.: I-am îndepărtat porţiunea de os cu cancer de la braţ şi am grefat un fragment de os din banca de grefe osoase pe care am creat-o la Colentina.
F.C.: Sunteţi recunoscut pe plan internaţional că aţi făcut implanturi de proteze la şold cu cele mai moderne proteze, aţi reuşit la noi şi premiera protezei la gleznă. Când e bine să se apeleze la protezare, de la începutul artrozei?
A.F.: Nu e bine ca suferindul să vină târziu, cu articulaţia făcută praf, protezarea e mai complicată şi se sacrifică mai mult os. Protezele trebuie să-i readucă funcţionalitatea articulaţiei suferindului. Pentru cei tineri sunt indicate protezele mai perfecţionate, mai scumpe, căci ei sunt activi, pot face şi mişcare, la graniţa cu sportul. La vârstnicii cu mobilitate mai limitată, se pot implanta şi proteze mai simple, mai necostisitoare, care le asigură o calitate bună a vieţii, fără să mai fie schimbate după o perioadă.
Din totalul de 75 de ani de existenţă a spitalelor de urgenţă, peste 35 de ani la conducerea lor a fost familia Firică, profesorul de chirurgie Firică senior şi profesorul Andrei Firică, fiul. „Am prins, ca director la Floreasca, mari cataclisme, cutremurul, inundaţiile, Revoluţia, explozia de la Policolor. Veneau în acelaşi timp sute de răniţi. Am lăsat la Urgenţă Floreasca îmbunătăţiri originale în fluxul medical şi oamenii mă primesc cu vorbe bune. În clipele cutremurului, când toţi s-au refugiat, o asistentă modestă a rămas în sala de chirurgie pompând cu mâinile aer în bolnavul cu anestezie; electricitatea se oprise. În primele ore ale Revoluţiei au fost aduşi 17 tineri care vorbeau ciudat, cuvinte de neînţeles, alţii nu scoteau un sunet, terorişti care au fost legaţi cu cătuşe de paturi. S-a înteţit focul de arme şi am telefonat la cabinetul ministrului Apărării să fie luaţi, spitalul abia făcea faţă operaţiilor.
A răspuns din secretariatul ministerului un colonel Popescu, cum s-a recomandat, a venit un autobuz şi i-a luat pe terorişti. A doua zi am telefonat la Ministerul Apărării, cerându-l pe colonelul Popescu, şi mi s-a răspuns că nu lucrează în minister niciun colonel Popescu”.