Unul din trei copii nu a avut calculator sau tabletă pentru şcoala online din starea de urgenţă, iar dacă epidemia revine în toamnă, sistemul educaţional nu este pregătit. Nu doar elevii nu au dispozitive, sunt mulți profesori care nu au tablete sau telefoane smart pentru lecţiile online.
Pentru 2.824.594 de elevi viaţa s-a schimbat total în ultimele luni. Au învăţat de acasă, care cum au putut din cauza epidemiei de COVID-19. Cursurile s-au făcut online, dar nu toţi au avut acces la ore.
Unul din trei copii nu a avut dispozitiv pentru şcoala online pe perioada stării de urgenţă. O arată un studiu IRES realizat în luna aprilie.
Cadrele didactice atrag atenţia că epidemia de COVID-19 poate să revină din toamnă, iar sistemul educaţional nu este pregătit pentru predare online.
„Dacă ne gândim la faptul că e posibil din toamnă să revină această pandemie, atunci va trebui să continue această formă de învăţare, adică online, acum de bine de rău a fost materia parcurs cât de cât, în semestrul al doilea. Dar nu suntem pregătiţi să predăm aşa toată materia, lunile septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie”, a declarat pentru MEDIAFAX Simion Hăncescu preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.
Profesorii spun că soluţia ar fi ca cei din Ministerul Educaţiei să identifice familiile şi cadrele didactice care nu au tablete sau calculatoare şi să cumpere în regim de urgenţă dispozitive pentru toată lumea.
„Eu am primit scrisoari de la părinţi şi elevi care nu au nici lumină, dar apoi tablete sau internet. Nu ştiu cum vor reuşi să rezolve problemle cei de la minister”, a mai declarat Simion Hăncescu pentru MEDIAFAX.
Profesorii se tem că dacă şcoala online se va face pe o perioadă mai lungă şi nu toţi elevii vor avea acces la ea, anul şcolar 2020-2021 ar putea fi îngheţat.
(sursa: Mediafax)