Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Profitul net consolidat al Transgaz înregistrează o creștere de 249% în prima jumătate a anului

Profitul net consolidat al Transgaz înregistrează o creștere de 249% în prima jumătate a anului

de Adrian Stoica    |   

Profitul net consolidat al companiei Transgaz (TGN) înregistrează o creștere de 249%, la 176,3 milioane de lei, în prima jumătate a anului, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București. Unul dintre elementele care au dus la acest avans a fost majorarea veniturilor, de peste 20 de ori din serviciile de livrare a gazelor naturale de către Vestmoldtransgaz, sucursala Transgaz de peste Prut, care este operatorul național din Republica Moldova.

Conform companiei, veniturile din activitatea de exploatare, înainte de activitatea de echilibrare și de constructii conform cu IFRIC12 (consolidat) a fost de 1,1 miliarde lei, în urcare cu 145%. Comparativ cu realizările la 30 iunie 2023 profitul brut consolidat realizat la 30 iunie 2024 înregistrează o creștere de 238% respectiv cu 129.300 mii lei iar profitul net consolidat înregistrează o creștere de 249% respectiv cu 105.551 mii lei, se arată în raportul companiei. Individual, Transgaz raportează că veniturile din activitatea de exploatare înainte de activitatea de echilibrare și de construcții conform cu IFRIC12 înregistrează o creștere de 134% față de veniturile realizate la 30 iunie 2023, respectiv o creștere de 258.990 mii lei, la 1,01 miliarde lei.

Cheltuielile de exploatare înainte de echilibrare și de activitatea de construcții conform cu IFRIC12 înregistrează o creștere de 118% față de 30 iunie 2023, nivelul acestora fiind cu 131.078 mii lei mai mare, la 848,5 milioane de lei.

Față de realizările la 30 iunie 2023 profitul brut realizat la 30 iunie 2024 înregistrează o creștere de 219% respectiv cu 120.638 mii lei, iar profitul net înregistrează o creștere de 223% respectiv cu 97.189 mii lei.

Veniturile din activitatea de exploatare înainte de activitatea de echilibrare și de construcții conform cu IFRIC12 cresc cu 21.998 mii lei față de cele prevăzute în BVC.

Cheltuielile de exploatare înainte de activitatea de echilibrare și de construcții conform cu IFRIC12 scad cu 107.734 mii lei față de prevederile din BVC.

Profitul brut este cu 133.108 mii lei superior celui prevăzut în BVC, înregistrând o creștere de 250%, iar profitul net este cu 109.194 mii lei superior celui prevăzut în BVC înregistrând o creștere de 263%.

“TRANSGAZ” S.A. este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport (SNT) gaze naturale. Statul român deține, prin Secretariul General al Guvernului, 58,5% din companie.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri