Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza METEO pentru 10, 11 și 12 mai

Prognoza METEO pentru 10, 11 și 12 mai

Azi -3/19

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile sud-estice, unde va ploua. La munte, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări la munte, în sudul, centrul şi estul ţării. Izolat, vor fi condiții de producere de brumei.

Joi 4/23

Regimul termic se va încălzi şi cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea. Va ploua în regiunile intracarpatice şi cu totul izolat în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări mai ales în zona montană

Vineri 5/27

Cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului în jumătatea nordică a teritoriului și la munte și izolat în rest. Izolat, dimineața și noaptea, vor fi condiții de ceață.

Vremea azi pe larg

Vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi temporar noros și mai ales în prima parte a zilei va ploua în Muntenia și pe arii restrânse în Oltenia, Dobrogea, Transilvania și Moldova. La munte, local, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană și pe arii restrânse și în celelalte regiuni. Noaptea se va produce brumă în nordul și centrul țării. Izolat vor fi condiții de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade, iar cele minime între -3 şi 8 grade Celsius.

Temperaturi în principalele oraşe:

Bucureşti 11 ploaie

Craiova 15 soare cu nori

Timişoara 15 soare

Sibiu 13 ploaie

Suceava 11 soare cu nori

Galaţi  13 ploaie

Constanţa 14 ploaie

Cluj-Napoca  14 soare cu nori

Bacău 14 soare cu nori

Baia Mare 13 soare cu nori

Iaşi 14 soare cu nori

Oradea 14 soare

Reşiţa 18 soare

Piteşti 11 ploaie

Braşov 9 ploaie

Ora la care răsare şi apune soarele

Soarele răsare: 05:58

Soarele apune: 20:25

Presiunea atmosferică: 759 mmHg

Viteza vântului: 11 km/h (NE)

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri