Instabilitatea atmosferică se va menţine pronunţată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi pe arii relativ extinse averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, îndeosebi după-amiaza. Izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 31 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest, iar cele minine se vor încadra între 17-19 grade.
Astăzi 17/31 ploi
Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi, mai ales după-amiaza vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului mai ales în sud-estul teritoriului și în zonele de deal şi munte.Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cele între 17-19 grade. Presiunea atmosferica va creşte uşor.
Sâmbătă 17/30 nori
În sudul, estul şi centrul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte, vor fi averse local torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua trecător aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină.
Duminică 15/29 ploi
Gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat şi se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului .
Luni 15/29 soare
Vremea va fi caldă în toată țara în special în sudul şi sud-estul ţării unde maximele termice trec de 30 de grade până la 32. Cerul va fi mai mult senin.
Temperaturi în principalele oraşe:
Bucureşti 27 ploi
Craiova 28 ploi
Timişoara 29 ploi
Sibiu 28 ploi
Suceava 23 ploi
Galaţi 28 ploi
Constanţa 27 ploi
Cluj-Napoca 28 ploi
Bacău 26 ploi
Baia Mare 30 ploi
Iaşi 27 ploi
Oradea 31 ploi
Reşiţa 29 ploi
Piteşti 27 ploi
Braşov 26 ploi
Ora la care răsare şi apune soarele
Soarele răsare: 5: 57 Soarele apune: 20:50
Presiunea atmosferică: 769 mmHg
Viteza vântului: 10 km/h (S-V)