Luni 2/25
Vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă în aproape toată țara, cu maxime ce pot ajunge până la 25 grade, iar cel mai cald va fi în regiunile vestice și centrale. Cerul va fi senin, cu înnorări temporare spre după-amiază.
Marți 1/21
Vremea va deveni instabilă și temperaturile vor marca o scădere față de ziua precedentă în aproape toată țara. Cerul va avea înnorări accentuate temporar, ce vor fi însoțite de averse și descărcări electrice în sud, sud-vest și la munte.
Miercuri 1/19
Instabilitatea atmosferică se va menține și în cursul acestei zile, iar temperaturile continuă să scadă. Se vor accentua înnorările și ca urmare, va ploua pe arii extinse în jumătatea de vest a țării, la munte și local în restul regiunilor.
Vremea luni pe larg
Vremea se va menține mai caldã decât în mod obișnuit la începutul lunii aprilie în aproape toatã țara, în special în regiunile vestice și centrale, unde temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 25 de grade. Pe parcursul zilei, cerul va fi predominant senin, cu unele înnorãri dupã-amiaza în nordul Carpaților Orientali, unde vor fi averse de ploaie și descãrcãri electrice. Începând de seara înnorãrile vor cuprinde sudul și sud-vestul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 şi 25 grade, iar cele minime între 2 şi 11 grade Celsius.
Temperaturi în principalele oraşe:
Bucureşti 21 soare
Craiova 20 soare cu nori
Timişoara 24 soare cu nori
Sibiu 22 soare
Suceava 20 soare cu nori
Galaţi 18 soare
Constanţa 17 soare
Cluj-Napoca 23 soare
Bacău 21 soare
Baia Mare 24 soare
Iaşi 21 soare
Oradea 25 soare
Reşiţa 24 soare
Piteşti 19 soare
Braşov 20 soare
Ora la care răsare şi apune soarele
Soarele răsare: 06:56
Soarele apune: 19:41
Presiunea atmosferică: 766 mmHg
Viteza vântului: 8 km/h (E)