BANAT
Intervalul va debuta cu valori termice apropiate de cele climatologic specifice, respectiv 24...27 grade ziua şi 11...14 grade noaptea. Din 1 iunie, temperaturile vor creşte semnificativ, astfel că vremea va deveni călduroasă la sfârşitul săptămânii, cu maxime termice de 32...33 de grade şi minime de 15...21 de grade, în medie regională, determinând disconfort termic ridicat în zonele de câmpie. În cea de-a doua săptămână, regimul termic se va mai pondera, dar va caracteriza o vreme caldă în majoritatea zilelor (medii ale valorilor diurne de 26...29 de grade). În prima săptămână, în orele după-amiezilor, pe spaţii mici vor fi manifestări de instabilitate atmosferică. Din data de 6 iunie, sunt estimate ploi locale, posibil mai însemnate cantitativ.
CRIŞANA
În primele zile ale intervalului, regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă din an (respectiv temperaturi maxime de 23...26 de grade şi minime de 11...15 grade). Din 1 iunie, vremea se va încălzi semnificativ, astfel că la finalul săptămânii va deveni călduroasă, cu valori diurne, în medie, de 30...33 de grade şi nocturne de 14...18 grade, cu disconfort termic relativ ridicat în zona de câmpie. Scăderea de temperatură estimată din data 6 iunie va determina revenirea la un regim mai apropiat de cel climatologic specific, cu maxime de 24...28 de grade, dar cu oscilaţii de la o zi la alta, fiind de aşteptat şi zile uşor mai răcoroase. În după-amiezile primei săptămâni, pe arii restrânse vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, ulterior ploile vor fi mai frecvente şi posibil mai însemnate cantitativ.
TRANSILVANIA
În cea mai mare parte a intervalului, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit, în medie cu maxime termice de 24...27 de grade şi minime de 9...14 grade, iar în perioada 2-6 iunie va deveni local călduroasă, astfel că la amiază vor fi 28...31 de grade, mediat regional. Pentru intervalul 7-10 iunie este estimat un regim termic mai ponderat, în general apropiat de normele climatologice ale primei decade a lunii iunie. În după-amiezile primelor zile, pe alocuri vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, izolat fiind posibile şi averse torenţiale. Din data de 6 iunie, sunt estimate ploi mai frecvente şi mai însemnate cantitativ.
MARAMUREŞ
În majoritatea zilelor, regimul termic va fi peste cel mediu climatologic (respectiv temperaturi maxime de 23...26 de grade şi minime de 11...13 grade), iar perioada 2-6 iunie va fi caracterizată de o vreme deosebit de caldă, local călduroasă în vestul regiunii, cu valori diurne în medie de 28...32 de grade. În intervalul 7-10 iunie regimul termic va fi mai ponderat, apropiindu-se de cel caracteristic primei decade a lunii iunie. Până în data de 5 iunie, în orele după-amiezilor, pe spaţii mici vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, ulterior crescând probabilitatea pentru ploi frecvente şi local însemnate cantitativ.
MOLDOVA
Temperatura aerului va fi în creştere treptată, dar semnificativă, de la valori apropiate sau uşor peste cele normale în primele zile (în medie cu maxime de 23...26 de grade şi minime de 12...15 grade) la valori ce vor caracteriza o vreme călduroasă între 2 şi 6 iunie, când la amiază, în medie regională, vor fi 30...34 de grade. Ulterior, vremea se va mai răcori şi se vor înregistra temperaturi în jurul celor obişnuite pentru prima decadă a lunii iunie. În după-amiezile primelor zile, local vor fi averse ce pot avea izolat caracter torenţial, dar gradul de instabilitate atmosferică va fi mai ridicat după data de 6 iunie când fenomenele asociate acesteia vor fi frecvente şi sunt estimate cantităţi de apă mai însemnate.
DOBROGEA
Valorile temperaturii aerului vor fi mai ridicate decât mediile multianuale, iar în perioada 2-7 iunie vremea va deveni deosebit de caldă, călduroasă în partea continentală, cu maxime de 31...34 de grade (pe litoral se vor înregistra 25...28 de grade) şi minime de 16...20 de grade. În intervalul 8-10 iunie regimul termic va fi mai ponderat şi se va apropia de normalul primei decade a lunii iunie. În după-amiezile primelor zile, pe alocuri vor fi averse ce pot avea izolat caracter torenţial,
dar după data de 7 iunie vor fi perioade în care fenomenele asociate instabilităţii atmosferice pot fi mai frecvente şi ploile local mai însemnate cantitativ.
MUNTENIA
Vremea va fi caldă în cea mai mare parte a intervalului, iar în perioada 2-6 iunie va deveni călduroasă, cu maxime ale temperaturii aerului în medie de 30...34 de grade, în special în zonele de câmpie şi minime de 15...19 grade. Pentru perioada 7-10 iunie este estimat un regim termic mai ponderat, cu valori ce vor fi în general apropiate de cele specifice primei decade a lunii iunie (la amiază 25...28 de grade, mediat regional). În după-amiezile primelor zile, pe alocuri vor fi averse, posibil izolat cu caracter torenţial, dar instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată după data de 6 iunie când se estimează că vor fi perioade în care fenomenele asociate acesteia se vor semnala pe spaţii mai extinse, fiind posibile local ploi mai însemnate cantitativ.
OLTENIA
Vremea caldă (valori diurne de 26...30 de grade) va caracteriza cea mai mare parte a intervalului, iar în perioada 2-5 iunie va deveni călduroasă, cu maxime ale temperaturii aerului în medie de 31...34 de grade, cu precădere la câmpie şi minime de 15...19 grade. Pentru intervalul 6-9 iunie se estimează un regim termic mai ponderat, cu valori ce vor fi în general apropiate de cele specifice primei decade a lunii iunie (la amiază 26...28 de grade, mediat regional). În după-amiezile primelor zile, izolat vor fi averse în general slabe, dar după data de 6 iunie vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată şi se estimează că fenomenele asociate acesteia se vor semnala pe spaţii mai extinse (pe alocuri fiind posibile şi cantităţi de apă mai însemnate).
LA MUNTE
Vremea va fi caldă în majoritatea zilelor din interval, chiar deosebit de caldă între 2 şi 6 iunie, când se vor înregistra maxime termice de 20...25 de grade şi minime e 8...14 grade, cu valori mai coborâte, atât ziua, cât şi noaptea, la altitudini mari. În intervalul 8-10 iunie este estimat un regim termic mai ponderat, ce se va apropia de cel normal pentru prima decadă a lunii iunie. În prima săptămână, în orele după-amiezilor, se vor semnala averse, pe arii mai extinse şi izolat cu caracter torenţial în data de 31 mai. Probablitatea pentru ploi mai frecvente şi local mai însemnate cantitativ va fi ridicată şi în perioada 6-9 iunie.
(sursa: Mediafax)