Jurnalul.ro Ştiri Politică Proiect: Demnitarii, amendați dacă nu își publică CV-ul!

Proiect: Demnitarii, amendați dacă nu își publică CV-ul!

de Redacția Jurnalul    |   

Demnitarii vor fi obligați prin lege să publice și să actualizeze CV-ul, în caz contrar vor primi o amendă de 10.000 de lei, potrivit unui proiect de lege inițiat de deputatul liberal Gigel Știrbu.

„Toţi demnitarii statului român sunt obligați să-și publice CV-ul complet și actualizat pe site-ul oficial al instituţiei la care activează, în termen de 30 de zile de la punerea în funcţie. CV-ul trebuie să includă cel puţin următoarele informații: Datele de identificare ale demnitarului (nume, prenume), Educaţia şi calificările profesionale, Experienţa profesională anterioară, inclusiv funcţiile publice ocupate, Publicaţii, distincţii sau alte realizări relevante și Competenţele lingvistice şi alte abilități relevante”, potrivit proiectului de lege inițiat de deputatul PNL Gigel Știrbu.

Potrivit documentului, CV-ul demnitarilor trebuie actualizat cel puţin o dată pe an sau de fiecare dată când intervine o modificare semnificativă în parcursul profesional.

„Nerespectarea obligaţiei de publicare sau actualizare a CV-ului în termen de 30 de zile de la intrarea în funcție sau de la orice modificare semnificativă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de 10.000 lei”, prevede proiectul.

Știrbu susține că această propunere legislativă are drept scop creșterea transparenţei şi responsabilități demnitarilor, oferind cetăţenilor acces liber la informaţii relevante despre cei care deţin funcţii publice.

„În lipsa acestor informaţii, pot apărea suspiciuni legate de competențele celor care deţin funcții publice importante. Mai mult, această măsură contribuie la creşterea nivelului de integritate în administrația publică, reducând riscul promovării unor persoane, necalificate sau fără experiență relevantă. (...) Adoptarea acestei inițiative va promova meritocraţia și va reduce riscul practicilor de numire nejustificată în funcţii publice, și astfel reuşim să contribuim la consolidarea unui sistem politic bazat pe competență şi responsabilitate”, se arată în expunerea de motive.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: demnitari cv proiect
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri