Jurnalul.ro Ştiri Social Proiect: Inseminarea artificială - susţinută financiar de stat şi a doua oară, inclusiv pentru femeile necăsătorite

Proiect: Inseminarea artificială - susţinută financiar de stat şi a doua oară, inclusiv pentru femeile necăsătorite

Un proiect de lege depus de parlamentari ai PSD propune ca inseminarea artificială să fie susţinută de stat şi a doua oară, în cazul în care prima dată eşuează, inclusiv pentru femeile care nu sunt căsătorite, precum şi reducerea impozitului pe venit pentru mamele cu mai mulţi copii. 

Proiectul de lege privind inseminarea artificială umană şi sporirea natalităţii a fost iniţiat de 22 de parlamentari social-democraţi. 

"Inseminarea artificială să fie susţinută financiar de stat şi a doua oară în cazul în care prima dată eşuează. Inseminarea artificială nu poate fi condiţionată de a fi sau nu căsătorită mama", prevede proiectul. 

De asemenea, mamele care dau naştere şi cresc mai mult de un copil vor beneficia de reducere fiscală la impozitul pe salariu, conform proiectului. 

"La al 2-lea copil vor beneficia de reducere fiscală la impozitul pe venit echivalent cu 25% din cuantumul sumei care se strânge din aplicarea cotelor de impozit pe venit, CAS şi CASS, până la împlinirea vârstei de 18 ani, respectiv terminarea liceului, sau până la împlinirea vârstei de 24 de ani, respectiv terminarea studiilor universitare la zi ale copilului; la al 3-lea copil reducerea fiscală la impozitul pe venit şi reducerea la CAS şi CASS se vor dubla, în aceleaşi condiţii", se menţionează în proiect. 

Potrivit sursei citate, pentru doi copii înscrişi la şcoală, în clasele 0 - 12, se primeşte lunar o alocaţie de şcolarizare egală cu 50% din salariul minim pe economie, iar pentru trei copii alocaţia va fi egală cu salariul minim pe economie. ''Alocaţia nu se va acorda dacă copiii nu frecventează şcoala sau rămân repetenţi", mai prevede proiectul. 

În cazul în care custodia copiilor, în urma unui divorţ, deces al mamei sau alte motive, este încredinţată unei alte persoane, persoana care primeşte custodia copiilor beneficiază de prevederile legii. 

Ministerului Muncii îi vor fi alocate anual, prin bugetul asigurărilor sociale, sumele necesare implementării acestei legi. Prevederile se aplică începând cu prima lună după expirarea concediului de maternitate. 

De asemenea, Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei Naţionale vor elabora normele de aplicare în 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. 

Acest proiect de lege urmăreşte eliminarea unei bariere artificial create pentru a limita numărul de mame care pot să apeleze la o astfel de soluţie prin înlăturarea condiţionării de a fi sau nu căsătorită, susţine, în expunerea de motive a proiectului, deputatul Marius Bota, unul dintre iniţiatori. 

Prin această lege se doreşte şi "încurajarea natalităţii în România, în familii cu părinţi care muncesc, în vederea acordării condiţiilor de trai decente de creştere şi învăţare pentru copii", mai precizează iniţiatorul. 

Senatul este prima Cameră sesizată cu acest proiect. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri