Jurnalul.ro Ştiri Social Proiect: Un singur limbaj pentru surzi

Proiect: Un singur limbaj pentru surzi

O asociaţie a persoanelor cu deficienţe de auz vrea să întocmească un proiect de lege prin care să se stabilească un limbaj mimico-gestual unitar la nivelul întregii ţări. Asociaţia spune că semnele folosite de surdo-muţi diferă de la loc la loc, în funcţie de şcoala în care au fost învăţaţi acest limbaj.

Ideea aparţine asociaţiei ANIALMG din Cluj-Napoca, care semnalează faptul că multe persoane care nu aud au parte de probleme juridice sau de altă natură pentru că interpreţii nu înţeleg corect semnele pe care le fac.

Preşedintele asociaţiei, Gelu Bogdan, spune că limbajul mimico-gestual învăţat acasă diferă, deseori, de cel învăţat la şcoală, precum şi limbajul folosit de fiecare şcoală în parte poate diferi. "Limbajele sunt diferite, sunt ca dialectele", spune preşedintele asociaţiei. 

ANIALMG doreşte ca legea uniformizării limbajului la nivelul ţării să prevadă crearea unui centru de cercetare, care să ajute la crearea unui limbaj al semnelor unitar precum şi la elaborarea unei programe şcolare.

Potrivit propunerii legislative a asociaţiei, fiecare persoană surdă ar trebui să aibă  dreptul la cel puţin 120 de ore de interpretare pe an.

Aceste ore ar trebui subvenţionate de stat şi ar putea fi folosite de persoanele surde pentru a rezolva anumite probleme în relaţia cu autorităţile sau alte instituţii. Asociaţia mai cere specializarea interpreţilor în domenii precum cele juridice, de administraţie sau de sănătate.

Limbajul unitar pentru surdo-muţi ar trebui să conţină şi mai multe semne pentru concepte complexe

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri