Jurnalul.ro Ştiri Observator Proiectul pentru funcționarea băncilor de dezvoltare în România, pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor

Proiectul pentru funcționarea băncilor de dezvoltare în România, pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor

Proiectul care stabilește condițiile de funcționare a băncilor de dezvoltare în România a fost lansat în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor.

Potrivit proiectului, băncile de dezvoltare au ca scop sprijinirea antreprenoriatului, dezvoltarea socio-economică și regională prin promovaea investițiilor și facilitarea accesului la finanțare pentru beneficiarii în acele sectoare în care au fost identtificate disfuncționalități ale pieței financiare și decalaje de finanțare.

Acestea ar urma să ofere finanțare în special pentru IMM-uri, pentru unități administrativ-teritoriale, companii, universități, instituții de cercetare.

Băncile de dezvoltare ar urma să sprijine beneficiarii prin împrumuturi, garanții sau investiții de capital.

Proiectul poate fi consultat pe site-ul Ministerului Finanțelor.

Subiecte în articol: Ministerului Finanțelor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri