Jurnalul.ro Ştiri Justitie Trei fete, din care două minore, obligate de un bărbat din Arad să se prostitueze

Trei fete, din care două minore, obligate de un bărbat din Arad să se prostitueze

de Redacția Jurnalul    |   

Trei fete, din care două minire, au fost obligate să se prostitueze de un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Arad.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Inspectoratul de Poliție Județean Arad, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, au făcut patru percheziții domiciliare, în comuna Bârsa, la persoane bănuite de proxenetism.

Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie – septembrie, un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Bârsa, ar fi determinat, în vederea practicării prostituției, trei fete, dintre care două minore.

Totodată, în urma efectuării perchezițiilor, la domiciliul bărbatului au fost descoperite mai multe pliculețe de tip ziplock, care conțineau o substanță susceptibilă de a avea efecte psihoactive.

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraților Judecătoriei Ineu, cu propunerea luării de măsuri preventive.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: prostitutie fete
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri