De asemenea, pentru 121 baraje nu exista sau nu era cunoscut un proprietar sau administrator legal. În cazul digurilor de apărare împotriva inundațiilor, nu exista nicio autorizație de funcționare în condiții de siguranță, una dintre cauze fiind lipsa atestării experților care să evalueze starea de siguranță în exploatare a acestora. Multe dintre dintre barajele au deficiențe structurale, ele degradându-se puternic după 1990 din cauza lipsei investițiilor, arată un raport al Curții de Conturi care a vizat evaluarea eficienței și eficacității programelor pentru prevenirea riscului de inundații, răspunsul și refacerea după efectele produse de acestea în perioada 2014 -2021.
Ultimul incident grav a avut loc pe data de 1 octombrie 2022, când barajul lacului de acumulare Tăul Mare din județul Alba s-a fisurat. În urma acestui eveniment, s-a dispus verificarea tuturor barajelor din țară până la sfârșitul lunii noiembrie. Rezultatele nu au fost publicate nici astăzi de către Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) sau de către Guvern, dar raportul prezentat acum de Curtea de Conturi face lumină și arată haosul în care se află autoritățile când vine vorba despre evaluarea stării tehnice a barajelor. Există preocupare la nivelul lor, avem legislație adecvată, dar practica ne omoară, este pe scurt concluzia raportului. Nu avem comisii de evaluare pentru că nu avem specialiști hidrotehnici, banii pentru investiții vin cu țârâita, așa că starea de degradare este în creștere, echipamentele în caz de intervenții la inundații sunt prea puține și multe uzate moral, iar personalul este mult subdimensionat.
63 de baraje ale ANAR, fără autorizații
În ceea ce privește cele 405 baraje (84 baraje categoria A și B și 321 baraje categoria C și D) aparținând ANAR, 63 dintre acestea (4 baraje categoria A, B și 59 baraje categoria C, D) nu dețineau autorizație de funcționare în condiții de siguranță valabilă. Cele 4 baraje din categoria de importanță A și B erau barajul Leșu (jud. Bihor) și barajul Bilciurești (jud. Dâmbovița) deoarece starea lor tehnică nu permite funcționarea în siguranță; barajul Măriuța (jud. Ialomița) nu deținea autorizație deoarece nu s-a realizat etapa a doua a obiectivului de investiție și barajul Surduc (jud. Timiș) pentru că documentația de evaluare a stării de siguranță era în curs de avizare. Din cele 59 de baraje din categoria de importanță C și D din administrarea ANAR, care nu aveau autorizație valabilă la sfârșitul anului 2021 unele aveau noua documentație de reevaluare a stării de siguranță în curs de elaborare/depusă la comisiile teritoriale spre avizare, iar altele, din cauza lipsei de fonduri pentru lucrări de reparații/reabilitare nu au demarat procesul de autorizare.
În cadrul Administrației Bazinală de Apă (ABA) Crișuri, ABA Dobrogea-Litoral, ABA Siret, ABA Olt, ABA Someș-Tisa nu există personal certificat de conducere și coordonare a activității de urmărire a comportării în timp a barajelor.
Bucureștiul nu este bine protejat
Infrastructura de protecție împotriva inundațiilor a Capitalei este una învechită pentru că s-au efectuat în timp investiții puține. De exemplu, la barajul acumulării Lacul Morii nu au mai fost realizate lucrări importante de întreținere/reparații capitale după anul 2008, deși a fost semnalată încă din anul 2018 funcționarea necorespunzătoare a sistemului de drenaj, care poate conduce la incidente provocate de ridicarea nivelului freatic. Pentru Barajul Buftea, în cei 85 ani de funcționare continuă, nu au fost realizate decât lucrări de reparații curente, chiar dacă de la data punerii în funcțiune și până în prezent, construcția hidrotehnică a fost supusă unor fenomene hidro-meteorologice și seismice importante, de genul seismelor importante din anii 1940, 1977, 1986 și 1990 sau viiturilor importante din anii 1941, 1970, 1975, 1979 și 2005. Lacul de acumulare Pantelimon I, de la punerea sa în funcțiune din 1972, nu a atins niciodată nivelul normal de exploatare din cauza unor lucrări nefinalizate nici astăzi. În aceste condiții, lacul de acumulare nu poate asigura funcțiunea de atenuare a viiturilor, este puternic stufizat, având un aspect total necorespunzător față de celelalte lacuri ale Capitalei din salba de pe râul Colentina. În ceea ce privește lacul de acumulare Buftea, el face parte din linia a III-a (ultima linie) de apărare împotriva inundațiilor a Municipiului București, asigură regularizarea debitelor pe salba de 15 lacuri de acumulare amenajate pe râul Colentina între Buftea și Cernica, iar o situație deosebită în care, aval de acesta se tranzitează un debit mai mare de 50 mc/s, poate produce avarierea în lanț a barajelor din aval.
Barajele se încadrează în una dintre următoarele categorii de importanță: ● A - baraj de importanță excepțională; ● B - baraj de importanță deosebită; ● C - baraj de importanță normală; ● D - baraj de importanță redusă.
Nu are cine să stabilească starea tehnică a barajelor
Conform raportului citat, nu au fost atestați experți pentru evaluarea stării de siguranță în exploatare a digurilor de apărare împotriva inundațiilor, indiferent de categoria de importanță. Atestarea trebuie să fie efectuată de către o Comisie de atestare a cărei componență nominală se aprobă prin decizie a Comisiei Naționale pentru Siguranța Digurilor (CONSIDIG), comisie care nu a fost constituită în perioada 2014-2021. În lipsa unei atestări a experților care să evalueze starea de siguranță în exploatare a digurilor de apărare împotriva inundațiilor, nu au fost întrunite condițiile de eliberare a acordurilor și autorizațiilor de funcționare a digurilor în condiții de siguranță. În perioada 2014-2021 Comisia de avizare a documentațiilor de evaluare a stării de siguranță a digurilor încadrate în categoriile de importanță A și B, care trebuia înființată pe lângă autoritatea publică centrală din domeniul apelor, aflată în coordonarea CONSIDIG și comisiile teritoriale de avizare a documentațiilor de evaluare a stării de siguranță a digurilor încadrate în categoriile de importanță C și D, nu au fost constituite. Astfel, în lipsa unei autorizații de funcționare în condiții de siguranță nu se poate stabili starea tehnică în care se găsesc digurile atât din administrarea ANAR, cât și din administrarea altor deținători, pentru luarea măsurilor necesare de punere în siguranță a acestora.
La nivelul autorităților locale și prefecturilor nu s-a ținut cont de prevederile Legii Fondului Funciar prin reconstituiri ale dreptului de proprietate pe terenuri care făceau parte din domeniul public al statului. Atunci când proprietățile particulare se întind până la nivelul apei este imposibil accesul de pe mal pentru lucrări de întreținere și împiedică accesul liber și garantat de lege al oricărei persoane la un bun public.
Lipsesc specialiștii în domeniul hidrotehnic
În domeniul elaborării și omogenizării normelor privind așezările umane, inclusiv zonele expuse la inundații, au fost întreprinse acțiuni semnificative, însă activitatea privind verificarea modului de respectare a acestor norme este afectată de numărul redus de personal cu atribuții de control în acest domeniu. Lipsa acută de specialiști în domeniul hidrotehnic conduce la imposibilitatea aplicării, conformării și respectării în integralitate a măsurilor și responsabilităților privind evaluarea stării de siguranță în exploatare, verificarea respectării exigențelor de performanță referitoare la siguranță și comportarea în timp a construcțiilor. Deși la nivel național există un sistem de protecție împotriva inundațiilor, el nu este complet funcțional din cauza insuficienței resurselor financiare, umane și materiale, ceea ce a condus în timp atât la o întreținere necorespunzătoare a infrastructurii existente, cât și la întârzieri semnificative în finalizarea și punerea în funcțiune a unor obiective de investiții. În aceste condiții capacitatea infrastructurii de protecție împotriva inundațiilor este afectată, atât în ceea ce privește capacitatea de prevenire a riscului de inundații, cât și în ceea ce privește limitarea efectelor produse de acestea pe teritoriul României.
ISC este complet depășit
La Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) numărul de specialiști necesari care pot să exercite controlul de stat al calității în construcții este complet insuficient, în condițiile în care există un număr de 327 de inspectori iar în evidențele sunt înregistrate 160.854 de obiective de construcții, respectiv un număr de aproximativ 492 de obiective de construcții de verificat/inspector. Astfel, asigurarea prin ISC a verificării respectării disciplinei în urbanism și a regimului de autorizare a construcțiilor, incluzând zonele expuse la inundații, este condiționată de numărul redus de inspectori în construcții cu atribuții de control în acest domeniu, se arată în documentul citat.
Echipamente de intervenție puține și uzate
Gradul de dotare cu mijloace de intervenție în caz de inundații este asigurat între 20%, în cazul bărcilor pneumatice cu motor pentru transport 10 persoane, la 97% în cazul autospecialelor cu echipament specific pentru transportul scafandrilor la intervenție. În cazul unor mijloace tehnice specifice intervențiilor în caz de inundații, precum motopompe, ambarcațiuni cu motor, bărci pneumatice, remorci pentru transportul ambarcațiunilor, se înregistrează un grad de dotare sub 50% și, în unele cazuri, mai mult de 55% din acestea au o vechime de peste 10 ani. De asemenea, remorcile pentru transportul ambarcațiunilor cu un grad de dotare de doar 32% au într-o proporție de circa 37% o vechime mai mare de 10 ani. Peste toate acestea, se suprapune o mare lipsă de personal, atât la ANAR, cât și la Inspectoratul General pentru situații de Urgență (IGSU). La ANAR, pe lângă lipsa de personal, o problemă este și îmbătrânirea personalului operativ, cel care trebuie să asigure intervenția pe teren în cazul inundațiilor, în condițiile în care 58% din acesta este încadrat la categoria de vârstă 50-65 ani. În ceea ce privește IGSU, în anul 2021 s-a înregistrat cel mai mare deficit de personal din perioada analizată, respectiv circa 20%.
Mai bine de jumătate din echipamentele hidrometrice sunt mai vechi de 20 de ani, dar acest lucru nu afectează pentru moment modul de avertizare și prognozare a inundațiilor. Există însă și cazuri în care astfel de echipamente au o vechime și de aproximativ 108 ani (achiziționate între 1914- 1934).
Cifra 8,88 miliarde ei au fost pagubele contabilizate în perioada 2014-2021 din cauza inundațiilor
Lucrări care așteaptă de 44 de ani să fie terminate
La nivelul ANAR s-a constatat o lipsă de finanțare pentru investițiile în curs de execuție, existând lucrări de investiții începute, unele în urmă cu 44 de ani, care au rămas nefinalizate până în prezent. Pe lângă lipsa fondurilor, această situație este generată de problemele legate de exproprierea terenurilor, litigii în ceea ce privește situația investițiilor în arii naturale protejate, schimbarea frecventă a conducerii ANAR (în perioada 2014-2021 au existat 10 directori generali) etc. Prin nefinanțarea corespunzătoare și la timp a investițiilor aflate în curs de execuție s-a ajuns la situația în care valoarea acestora a crescut semnificativ din cauza evoluției pieței în domeniul construcțiilor. Multe dintre barajele din România au deficiențe structurale și trebuie exploatate sub parametrii proiectați inițial pentru a asigura siguranța populației din aval. Aceste baraje au fost construite în perioada 1970-1990 și s-au deteriorat în lipsa unei întrețineri și reabilitări corespunzătoare.
Primăriile ignoră hărțile de hazard și de inundații
Din cele 2.327 de unități administrativ-teritoriale (UAT-uri), doar 437 finalizaseră la data auditului realizat de inspectorii Curții demersuri în vederea respectării regimului de construcții în zonele inundabile sau cu potențial inundabile, astfel încât să se prevină/diminueze pagubele în cazul unor inundații. Astfel, demersurile efectuate atât de Administrația Națională Apele Române (ANAR), cât și de MAI, împreună cu instituțiile prefectului, nu și-au atins scopul în ceea ce privește introducerea de către primari în Planurile de Urbanism General a hărților de hazard și de risc la inundații. Neincluderea lor în planurile de urbanism general al UAT-urilor poate conduce la:
a) neidentificarea, nedeclararea și lipsa unei monitorizări a zonelor de risc la inundații;
b) neasigurarea unui management corespunzător al situațiilor de urgență în cazul producerii de inundații;
c) nestabilirea, după caz, a măsurilor de prevenire, protecție și atenuare a riscului la inundații, precum și a condițiilor de autorizare a executării construcțiilor în arealele respective;
d) lipsa unor elemente de detaliu a cerințele minime de conținut ale documentațiilor de urbanism și de amenajare a teritoriului pentru zonele expuse riscului la inundații.