Jurnalul.ro Ştiri Social Protest la Parlament. Ambulanțierii, în stradă 

Protest la Parlament. Ambulanțierii, în stradă 

de Monica Cosac    |   

Angajații de la Serviciile de Ambulanță din toată țara au protestat, ieri, acuzând deciziile incorecte luate de autorități. Aceștia sunt nemulțumiți că doar unii dintre salariați au primit stimulentul de risc COVID, în valoare de 2.500 de lei, promis de Guvern. În urma negocierilor purtate cu președintele Camerei Deputaților, sindicaliștilor li s-a promis că și restul angajaților vor primi sporul respectiv.



Ieri, au fost proteste în toate stațiile județene de ambulanță din țară. Protestul național a fost organizat de Federaţia Naţională Sindicală „Ambulanţa” din România, pe fondul nemulţumirilor generate de „amânarea proiectelor cu impact asupra personalului şi organizării serviciilor de ambulanţă”. În București, timp de două ore, angajaţii ambulanţei îmbrăcaţi în echipamentul de lucru, cu vesta şi şapca de protest, mănuşi, mască şi viziere, au pichetat intrarea în Parlament dinspre Parcul Izvor. 


Riscul e pentru toți, banii, doar pentru unii

Principala nemulțumirea a acestora este legată de faptul că suplimentul de risc de 2.500 de lei este acordat doar angajaților care au participat la cazuri de COVID-19 confirmate, deși, în momentul în care pleacă la intervenții, toți au același risc. 
Sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de faptul că forma finală a proiectului care a adus completări la OUG 43/2020, trimis la promulgare, nu a cuprins propunerile lor deşi era ultima lor speranţă că „se va face dreptate în Camera Deputaţilor pentru personalul operativ de intervenţie din serviciile de ambulanţă care a desfăşurat activitatea în teren în perioada stării de urgenţă şi nu numai, în vederea acordării stimulentului de risc în lupta cu COVID-19, stimulent mult trâmbiţat de actualul Guvern şi de preşedintele României”.


Promisiuni de la deputați

O delegație a sindicaliștilor „Ambulanţa” a discutat cu președintele Camerei Deputaților și cu președintele Comisiei de muncă. Cei doi parlamentari au promis că, săptămâna viitoare, ordonanța va fi modificată, astfel încât și restul angajaților să primească sporul de risc.
 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri