Jurnalul.ro Ştiri Externe Proteste în Malta, după ce o jurnalistă a fost asasinată

Proteste în Malta, după ce o jurnalistă a fost asasinată

Mii de oameni au participat la un protest, duminică, pentru a cere dreptate în privinţa asasinării jurnalistei din Malta, Daphne Caruana Galizia, relatează The Guardian.

Mulţimea a ocupat străzile din Valetta, la scurt timp după ce au început “demonstraţiile naţionale pentru dreptate” în onoarea jurnalistei în vârstă de 53 de ani, ucisă după ce o bombă, plasată sub maşina acesteia, a explodat, luni.

Unii dintre cei prezenţi la protest au adus pancarte sau au purtat tricouri pe care erau inscripţionate ultimele cuvinte scrise de Caruana Galizi: “Sunt escroci peste tot unde te uiţi acum. Situaţia este disperată.”

Printre manifestanţi s-a aflat şi preşedinta Maltei, Marie-Louise Coleiro Preo, alături de soţul ei. Oamenii prezenţi la protest au depus flori la un monument dedicat luptei antiotomane şi care a fost transformat, ad-hoc, în memorial pentru jurnalista asasinată.

La începutul protestului, oamenii prezenţi la intrarea principală în Valletta au strigat sloganuri, precum: “Jurnaliştii nu vor fi reduşi la tăcere”, “Nu ne este frică” şi “Escrocii sunt peste tot”.

Guvernul maltez a anunţat că oferă o recompensă de un milion de euro pentru orice informaţii despre cei aflaţi în spatele asasinatului ziaristei şi au promis protecţie oricui oferă aceste informaţii.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri