Protocolul încheiat între Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi SRI este încă secretizat. Judecătoarea Cristina Tarcea, preşedinta ÎCCJ, crede că protocolul ar fi fost făcut pentru a da o acoperire cererilor procurorilor de interceptare a convorbirilor. Acest act care exceda legile avea menirea să ocolească obligaţia ce decurgea din Decizia CEDO în cazul Dumitru Popescu vs România. După 11 ani de la hotărârea Înaltei Curţi de la Strasbourg (26 aprilie 2007) în cazul unui condamnat în procesul “Ţigareta 2”, aflăm că probele rezultate din interceptări obţinute pe mandat de siguranţă naţională până la blocarea protocolului (2014) sunt de fapt ilegale şi, în consecinţă, sute de procese pot fi revizuibile.
S-a dus de mult fumul operaţiunii “Ţigareta 2”, o acţiune de contrabandă în stil mare, cu participanţi şi ocrotitori din instituţiile de forţă. Acum 20 de ani, în noaptea de 16/17 aprilie 1998, pe pista Bazei militare de la Otopeni ateriza un avion IL-76 burduşit cu 4.000 de baxuri de ţigări. Acţiunea era condusă de colonelul Truţulescu, fost şef al operaţiunilor speciale şi diversiune în trupele de paraşutişti, şi de comandantul Bazei, colonelul Ioan Suciu. Ţigările sunt încărcate în camioane şi conduse cu escortă militară la depozite din Buftea, unde apar poliţia şi procuratura. Încep arestările, dosarul fiind instrumentat de procurorii militari. 18 inculpaţi sunt trimişi în judecată, printre ei şi Dumitru Popescu, fost ofiţer de aviaţie, aflat în rezervă. Prin firma de brokeraj Quick Aviation, patronată de Shimon Naor, traficant de arme isrelian, Popescu asigurase închirierea avionului de la ucraineni pentru transportul ţigărilor de contrabandă. Va fi condamnat la 14 ani de închisoare prin decizia definitivă a ÎCCJ. Este eliberat în 2010, după ce a ispăşit 9 ani de puşcărie, adică două treimi din pedeapsă.
Minimă satisfacţie la CEDO
Aflat în închisoare, Dumitru Popescu reclamă la CEDO procedura prin care procurorii au făcut înregistrările convorbirilor care au susţinut învinuirea lui şi condamnarea. El a menţionat pe parcursul întregului proces judecat de instanţele militare că procedura nu a avut acoperire legală şi, mai mult, înregistrările prezentate erau trunchiate, procurorii selectând din înregistrări doar pasajele care îl incriminau. Nici Curtea Constituţională nu a acceptat sesizările lui Popescu, astfel încât s-a deschis şi pentru alte procese calea acceptării interceptărilor obţinute de procurori fără aprobarea unei instanţe. Procesul de la CEDO a dat o sentinţă favorabilă lui Dumitru Popescu, judecătorii europeni apreciind că au fost încălcate prevederile art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului, prin ingerinţe în viaţa privată. CEDO a considerat că simpla menţionare în sentinţa din 26 aprilie 2007 a acestui fapt reprezintă “o satisfacţie echitabilă” pentru Dumitru Popescu.
Şapte ani în aşteptarea noului Cod Penal
Speriaţi de perspectiva sumbră deschisă de senţinţa de la CEDO din anul 2007 care în cuprinsul motivării menţiona că înregistrările făcute de procurorii români fără acceptul unei decizii a judecătorului nu au acoperire legală, Înalta Curte şi SRI recurg la un protocol secret semnat de cele două părţi în 2009. Preşedinta ÎCCJ spune că protocolul a încetat în 2014, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal. Acţiunea de desecretizare poate scoate la iveală mecanismul ocult prin care interceptările pentru siguranţă naţională a fost folosit pe scară largă, producând efecte cu consecinţe dramatice prin condamnări abuzive. Cristina Tarcea sugerează că protocolul secret a fost semnat din partea instanţei supreme de judecătorul Nicolae Popa.