Jurnalul.ro Ştiri Justitie PSD nu susține inițiativa lui Ciuhodaru privind pedeapsa cu închisoarea pentru protestatari

PSD nu susține inițiativa lui Ciuhodaru privind pedeapsa cu închisoarea pentru protestatari

PSD nu susţine amendamentul deputatului Tudor Ciuhodaru privind modificarea Codului penal, a precizat vineri purtătorul de cuvânt al partidului, Adrian Dobre, relatează Agerpres.ro.

"Partidul Social Democrat se delimitează categoric de iniţiativa personală a deputatului Tudor Ciuhodaru de a completa Codul penal în sensul extinderii domeniului de aplicare a sancţiunilor privind faptele îndreptate împotriva ordinii constituţionale sau a exercitării autorităţii de stat. Partidul Social Democrat consideră că forma actuală a Codului penal are prevederi clare şi suficiente în legătură cu astfel de fapte şi nu necesită completări sau modificări", a arătat Dobre, potrivit unui comunicat transmis de PSD. 

Mai mult decât atât, adaugă el, "abordarea deputatului Tudor Ciuhodaru în această materie este vagă, iar din acest motiv prezintă mai multe vicii de constituţionalitate în ceea ce priveşte respectarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, precum libertatea întrunirilor sau dreptul de asociere". 

"Ca atare, PSD se va opune acestui demers şi va vota împotriva propunerii legislative a deputatului Tudor Ciuhodaru", conchide comunicatul PSD. 

Deputatul PSD Tudor Ciuhodaru a depus în Parlament, la sfârşitul lunii trecute, un proiect de lege privind modificarea Codului penal. Proiectul prevede că "întreprinderea de acţiuni împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite de una sau mai multe persoane împreună în scopul schimbării ordinii constituţionale ori a îngreunării sau împiedicării exercitării puterii în stat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi".

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri