Partidul Social Democrat a scris, miercuri, un mesaj pe pagina de Facebook în care solicită liberalilor să nu mai difuzeze informații false privind candidatura lui Mircea Drăghici pentru funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente.
„PNL se scuză anticipat pentru viitoarele eșecuri electorale.
PSD solicită reprezentanților PNL să înceteze imediat difuzarea de informații mincinoase privind candidatura domnului Mircea Drăghici pentru funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente.
Mircea Drăghici a lucrat îndeaproape cu instituțiile responsabile la realizarea cadrului legal actual privind finanțarea partidelor politice din România, prin care s-a pus capăt influențelor grupurilor de interese obscure în finanțarea campaniilor electorale, iar activitatea sa a fost recunoscută inclusiv de GRECO.
Legea finanțării partidelor politice elaborată de Mircea Drăghici a întrunit unanimitate în Comisia Parlamentară de Cod Electoral - în care au fost reprezentate toate partidele politice – și a fost votată aproape în unanimitate în Parlament. Astfel, printr-o legislație clară și transparentă, toți candidații și-au putut recupera cheltuielile electorale, scoțând astfel partidele de sub influența finanțărilor dubioase și a intereselor grupurilor financiare.
Amintim că PNL a fost și este investigat pentru presupuse fraude fiscale în legătură cu alegerile parlamentare din 2016. De asemenea, PNL a avut probleme mari cu decontarea sumelor cheltuite la parlamentare, conform rapoartelor întocmite de instituțiile abilitate.
Contrar celor afirmate în comunicatul emis de PNL, nu există nicio cercetare în desfășurare, care să îl vizeze in personam pe domnul Mircea Drăghici.
Prin urmare, nu există absolut niciun motiv obiectiv pentru lansarea acestui tip de acuzații la adresa lui Mircea Drăghici, bazate doar pe speculații cu caracter denigrator și propagandistic, menite să zdruncine încrederea în procesul electoral. Este o acțiune iresponsabilă din partea PNL și, cel mai probabil, o scuză anticipată pentru viitoarele eșecuri electorale”, au scris social democrații, pe pagina de Facebook.