Jurnalul.ro Ştiri Externe Puci eşuat în Turcia: Şeful serviciilor de informaţii îşi păstrează funcţia

Puci eşuat în Turcia: Şeful serviciilor de informaţii îşi păstrează funcţia

Puternicul şef al serviciilor de informaţii turce (MIT), Hakan Fidan, îşi păstrează deocamdată funcţia, în ciuda numeroaselor "fisuri" în ceea ce priveşte anticiparea tentativei eşuate de lovitură de stat din 15 iulie, a anunţat sâmbătă preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, transmite AFP.

Cei doi - Erdogan şi Fidan - au avut vineri o întrevedere de două ore la palatul prezidenţial din Ankara, prima de după puci. Apropiat al preşedintelui, Hakan Fidan părea într-o poziţie vulnerabilă după eşuarea puciului, mai multe înalte oficialităţi, inclusiv Erdogan, remarcând absenţa totală a informaţiilor în primele ore ale puciului. Dar în timpul întâlnirii, continuitatea sa la şefia MIT "nu a fost pusă sub semnul întrebării", a declarat Erdogan într-un interviu la postul France 24.

"A existat o slăbiciune în materie de informaţii", a admis şeful statului turc, care a recunoscut totodată că acelaşi lucru s-a întâmplat şi după atacurile din 11 septembrie 2001 din SUA sau în cazul atacurilor succesive din Paris, fără ca aceasta să ducă la schimbarea şefilor serviciilor specializate. "În prezent, toţi continuă să-şi ocupe funcţiile", a subliniat Erdogan.

Născut în 1968 la Ankara, fost subofiţer în armata turcă, Hakan Fidan este, de la sosirea sa în fruntea MIT, în 2010, în centrul tuturor dosarelor sensibile şi îi raportează direct preşedintelui turc. În 2012, Erdogan îl descria astfel: "Este gardianul secretelor mele, gardianul secretelor statului".

Sursa: AGERPRES

Subiecte în articol: puci lovitura de stat turcia puci esuat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri