Istorisirile lui Puiu Călinescu nu pot fi comentate pentru că toţi care le auzeau se tăvăleau în hohote de râs. Puiu Călinescu era mereu frate de cruce cu râsul. Nu se repeta niciodată, improviza genial şi ca mimică, şi ca replici. Mulţi spun că dacă Puiu Călinescu se năştea în America era milionar şi că Jery Lewis, Norman Windsom, Mr. Bean ar fi trebuit să ia din când în când notiţe după ce zicea marele comic român.
Puiu Călinescu a murit însă sărac, în căsuţa lui de vizavi de Casa Radio, căsuţă stil vagon, cu podeaua vălurită de vechime, cu streaşina găurită de rugină, cu motanul negru preferat dormind pe unde apuca când nu se aşeza pe pieptul lui Puiu. Genialul comic purta pantaloni lustruiţi prinşi cu ac de siguranţă. Cu două săptămâni înainte de a muri, Puiu Călinescu m-a onorat acceptând invitaţia mea la Jurnalul, să filmăm pentru emisiunea mea cu marile personalităţi „Vedete în papuci”.
A venit cu tramvaiul, cu o pălărie caraghioasă de bogătaş texan, a la familia Ewing. A dat mâna cu toţi ziariştii şi a turuit imediat: „Când traversam strada, mă intersectez cu o bătrână şi îi zic: Gică Petrescu e mort. Începe pensionara să jelească, dar o liniştesc: Ce plângi, babo, Gică Petrescu e mort după bani!”.
Deapănă amintiri de la recrutarea în armată: „Ajung în faţa unui plotonier cu mustaţă de cazac, care zbiară: «Ce-mi aduceţi aschimodia asta, e urât, daţi-l la tancuri, dar înainte băgaţi-l la carceră că-l simt cu gânduri nebunatice»”! M-am făcut că leşin, sergenţii au fugit după o seringă cât extinctorul, dar eu deja sărisem gardul şi dezertasem. M-au căutat mult, eu jucam mici scenete la cinematografe în pauza schimbării rolelor de film, jucam cu Beligan, Birlic, îmi lipeam cu pap barbă şi mustăţi să nu mă descopere cătanele căutătoare!”.
Puiu Călinescu a fost unul din trioul genial cu Dem Rădulescu şi Jean Constantin din BD-uri. Inventa mereu replici, la Tănase juca într-o scenetă cu o namilă de bărbat, care se recomandase „Petrică Fluture”. La care Puiu a zis pe loc: „Fluture, vai de floarea pe care te aşezi”! I-am oferit în băşcălie un tablou măzgălit de o pensionară, gen abstracţionist, culori aruncate pe pânză brambura. A urmat un show teribil improvizat de Puiu Călinescu: răsucea tabloul să găsească susul tabloului, s-a aşezat pe vine şi în patru labe să ghicească ce reprezenta pictura, bolborosea eventualul titlu al tabloului „Valea plângerii”, „Întâlnire cu inspectorul de la Fisc”! Un show de premiul Oscar, inventat pe loc în redacţia Jurnalului!