Jurnalul.ro Editoriale Punctul pe Ei. Diagnosticul parlamentarelor pentru Klaus Iohannis

Punctul pe Ei. Diagnosticul parlamentarelor pentru Klaus Iohannis

de Dan Dumitrescu    |   

Rezultatul alegerilor parlamentare l-au diagnosticat urât rău de tot pe Klaus Iohannis. Imobiliarul de la Cotroceni și cioflingarii din dotare s-au învins exemplar, făcând astfel inutil orice merit al adversarilor. Partinicii și oengiștii, acoperiții și neacoperiții, tehnocrații de pripas și alți lipicioși de ocazie au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a face din Parmanent o altă proprietate prezidențială.

Această risipă de forțe a fost însă compromisă de faptul că prostia s-a dat de gol la tot pasul. Braconierii politicii au acționat cu momeală bleagă și n-au păcălit mai pe nimeni. Ba, dimpotrivă, au stârnit reacții adverse și reorientarea unor opțiuni care au plusat în contul adversarilor. De aceea cred că scorul parlamentarelor definește, mai degrabă, eșecul învinșilor și nu meritul învingătorilor.

Alegerile aparțin de-acum timpului trecut. Votanții au ierarhizat deja clasa politică. Realitatea de fapt nu dă însă cu apă pe fața celor caracterizați de-o încăpățânare patrupedă. Repetenții exercițiului democratic apelează la fel de fel de stratageme menite să înfrângă voința electoratului. Partidulețele se vor partide. Proptelele tehnocratice se vor din nou la guvernare după ce s-au frânt sub rodul eșecelor. Iar Klaus Iohannis se vrea dirijorul acestor manevre deomonstrând că nu este capabil să identifice gropile prin care colindă.

Primarul de la Cotroceni împrumută în continuare etichete ale culpabilității de la casa de comenzi a anticorupției. N-are nicio tresărire, el personal n-are nicio tresărire când fâlfâie lozinci ale integrității. Îi etichetează ca nepoliticoși pe neinvitații la Arcul de Triumf care refuză acum invitația la Cotroceni. Și, pentru a rezolva definitiv problema, încearcă să folosească adezivi toxici pentru a inveta majorități parlamentare care să-i cânte-n strună.

Încercarea de a pronostica rezultatul acestei zbateri a momentul este riscantă. Nu pariez pe vreun învingător anume. Am însă certitudinea că, la un moment dat, mai devreme sau mai târziu, Klaus Iohannis și ciracii săi vor deconta erorile pe care le comit. Numai că în așteptarea acelui moment n-avem decât să trăim într-o răvășire care nu face bine nimănui.  

Subiecte în articol: klaus iohannis alegeri parlamentare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri