Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin şi Erdogan au discutat despre posibilitatea livrării de sisteme antirachetă ruseşti Ankarei

Putin şi Erdogan au discutat despre posibilitatea livrării de sisteme antirachetă ruseşti Ankarei

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan au discutat recent, cu ocazia întâlnirii lor de luni de la Istanbul, despre posibilitatea ca Moscova să livreze sisteme de apărare antiaeriană Ankarei, a indicat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, transmite Reuters.

Cei doi lideri 'au menţionat diferite sisteme antirachetă, a căror livrare în diferite forme Rusia ar putea-o examina dacă va exista o astfel de dorinţă din partea Turciei', le-a declarat Peskov reporterilor aflaţi în capitala Armeniei, Erevan.

Rusia şi Turcia au semnat luni, la Istanbul, în prezenţa celor doi preşedinţi, un acord privind realizarea proiectului de gazoduct TurkStream, care va transporta gaz rusesc în Europa pe sub Marea Neagră.

Acordul parafează reconcilierea dintre Moscova şi Ankara după o gravă criză diplomatică declanşată de doborârea de către aviaţia turcă a unui avion al armatei ruse care survola frontiera siriano-turcă în noiembrie 2015.

'Am încredere deplină în procesul de normalizare a relaţiilor început între Turcia şi Rusia', a declarat Erdogan, citat de AFP, într-o conferinţă de presă comună la capătul întrevederii de o oră şi 40 de minute, prilejuită de Congresul Mondial al Energiei.

În pofida recentei apropieri, Moscova şi Ankara se află în continuare în tabere diferite în conflictul din Siria. În timp ce ruşii sunt aliaţi majori ai preşedintelui Bashar al-Assad, turcii îi sprijină pe rebelii care luptă pentru îndepărtarea regimului. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri