Un ultim proces a fost pierdut, luna aceasta, la Tribunalul București, proces în care Pricop a cerut dezvoltatorului imobiliar plata unor despăgubiri de 5.000 de ei. Afacerea este una mai mult decât interesantă. Ginerele lui Traian Băsescu a cumpărat de la Nordis trei apartamente într-un bloc construit în Năvodari, după care le-a închiriat vânzătorului cu 315 euro pe lună pentru fiecare unitate locativă. După intrarea în insolvență, administratorul judiciar al Nordis a denunțat unilateral contractul de închiriere, însă Pricop a cerut predarea apartamentelor și despăgubiri pentru indisponibilizarea acestor proprietăți. Instanța a respins cererea, ca neîntemeiată. Apartamentele nu puteau fi reînchiriate, deoarece nu aveau utilități și nu erau finalizate.
Radu Petru Pricop, ginerele lui Traian Băsescu și soțul notarei Ioana Băsescu, anchetată penal de DIICOT în dosarul „Nordis”, a deschis un litigiu împotriva acestei companii, totul semănând cu o afacere din care ar trebui să rezulte că între Nordis și Ioana Băsescu nu mai există relații amiabile, ci, dimpotrivă, ostile. Concret, Pricop, care se află pe lista creditorilor Nordis, a deschis la Tribunalul București un proces împotriva măsurilor dispuse de administratorul judiciar al acestei firme, cerând instanței să oblige compania Nordis Management SRL la plata sumei de… 5.015,71 de lei, reprezentând „contravaloarea lipsei de folosință a unor bunuri imobiliare pentru perioada 21 noiembrie – 23 decembrie 2024”.
Pricop a cumpărat de la Nordis trei apartamente în Năvodari, toate amplasate la etajul al nouălea al unui bloc construit, după care a închiriat aceste apartamente chiar firmei Nordis, cu o chirie stabilită la 315 euro lunar pentru fiecare apartament. Soțul Ioanei Băsescu susține, însă, că, de la momentul încheierii contractelor și până la data la care a deschis acțiunea la Tribunalul București, chiriașul Nordis nu a achitat nicio sumă de bani din contravaloarea chiriei datorate.
31,5 euro pe zi
Pe 9 decembrie 2024, Pricop a primit o notificare din partea administratorului judiciar, cu privire la denunțarea unilaterală de către Nordis Management a contractului de locațiune. Însă ginerele lui Traian Băsescu a formulat, la rândul lui, o cerere de plată pentru sumele aferente contravalorii chiriilor pentru perioada scursă de la data deschiderii procedurii insolvenței împotriva Nordis, adică de la 7 octombrie 2024, până la data denunțării contractului. Suplimentar, la data de 23 decembrie 2024, Pricop a notificat compania Nordis, dar și administratorul judiciar, cerând predarea efectivă a apartamentelor.
„Având în vedere culpa exclusivă a societăţii debitoare care mă privează fără niciun drept de folosinţa bunurilor proprietate personală, de la data de 21.11.2024 şi până la data predării efective a imobilelor, societatea debitoare îmi datorează lipsa de folosinţă a acestora, calculată la valoarea chiriilor lunare înscrisă în Contractul de Locaţiune din 12.10.2022, respectiv suma de 315 euro lunar pentru fiecare dintre cele trei apartamente ce au făcut obiectul locațiunii. Astfel, pentru fiecare bun imobil şi pentru fiecare zi de întârziere societatea debitoare datorează contestatorului câte 10,50 euro, rezultând valoarea totală zilnică de 31,5 euro/zi, astfel cum rezultă din tabel”, susține Radu Petru Pricop în acțiunea înaintată instanței.
Administratorul judiciar: este un calcul teoretic
Conform documentelor de la dosar, la 30 decembrie 2025, CITR Filiala București SPRL, administratorul judiciar al Nordis Management SRL, a formulat o întâmpinare în care arată că, la 9 decembrie 2024, l-a notificat pe Radu Petru Pricop cu privire la denunțarea unilaterală a contractului de locațiune. Mai mult, arată că prin contestația ginerelui lui Traian Băsescu „prejudiciul pe care îl invocă nu este unul cert, ci rezultatul unui calcul pur teoretic, bazat exclusiv pe valoarea chiriei contractuale dintr-un contract de locaţiune denunţat anterior perioadei pentru care pretinde despăgubiri. (…) În aceste condiţii, obligaţia de plată a chiriei nu mai subzistă, iar dispoziţiile contractuale nu pot fi utilizate pentru a genera, indirect, obligaţii noi după încetarea convenţiei. Contestatorul nu a demonstrat existenţa vreunui prejudiciu, mulţumindu-se să aplice o formulă matematică simplificată: 10,50 euro/ zi /apartament, fără a prezenta elemente obiective care să justifice că imobilele erau, în mod realist, susceptibile de a produce un venit în perioada respectivă”.
Apartamentele nu erau finisate
Concret, suma de 5.015,71 de lei nu derivă din pierderea unui venit efectiv, ci din multiplicarea unui tarif abstract cu un număr de zile selectate de contestator. „Niciun element nu indică faptul că, în perioada 21.11.2024 - 23.12.2024, contestatorul ar fi intenţionat să închirieze apartamentele către terţi. Dimpotrivă, propriile sale declaraţii din actele ulterioare arată că imobilele nu erau finalizate şi nu erau apte pentru a fi închiriate: lipseau finisaje esenţiale, instalaţiile electrice nu erau complet funcţionale, nu existau dotări minime pentru locuire, iar ansamblul hotelier din care fac parte unităţile locative se afla complet închis, fără infrastructură operaţională, fără personal, fără pază, fără recepţie şi fără nicio funcţionalitate specifică unui imobil destinat folosinţei hoteliere sau rezidenţiale. În aceste condiţii, chiar şi ipoteza teoretică a închirierii este lipsită de fundament. Aceste împrejurări factuale conduc inevitabil la concluzia că beneficiul nerealizat pretins nu poate fi considerat un prejudiciu cert. Un imobil nelocuibil şi situat într-o clădire închisă nu poate produce venit, iar imposibilitatea de exploatare rezultă din situaţia obiectivă a ansamblului, nu din conduita debitoarei. În plus, lipsa individualizării consumurilor de utilităţi şi inexistenţa unui sistem de administrare funcţional făceau imposibilă utilizarea economică a apartamentelor în perioada indicate”, mai arată administratorul judiciar.
Tribunalul București a decis, în aceste condiții, la data de 11 februarie 2025, să respingă acțiunea lui Radu Petru Pricop, ca neîntemeiată.
Înscris și la masa credală, cu „daune” de 20.000 de euro
Reamintim că DIICOT a început urmărirea penală față de fiica fostului președinte Traian Băsescu, notarul public Ioana Băsescu, încă din data de 3 februarie 2025, în dosarul Nordis, chiar în ziua în care procurorii au efectuat 65 de percheziții în România și în Monaco. Cu acest prilej, Ioana Băsescu a luat la cunoștință faptul că are calitatea de suspect, fiind acuzată de sprijinire a unui grup infracțional organizat, prin autentificarea notarială a mai multor promisiuni de vânzare-cumpărare pentru apartamentele vândute de Nordis Management SRL, atât la Mamaia, cât și la Sinaia. În actul de punere sub acuzare, anchetatorii arată că ultimul palier al rețelei a sprijinit grupul infracțional organizat pe anumite componente sau în anumite perioade, având atribuții de a întocmi documentația aferentă operațiunilor de vânzare a imobilelor, apartamentare, intabulare sau consultanță juridică (notari și avocați) și de a încasa sume de bani provenite din săvârșirea infracțiunii de delapidare, sub diferite titluri justificative.
În timp ce fata cea mare a lui Traian Băsescu, Ioana Băsescu, autentifica, în calitate de notar public, pe bandă rulantă promisiunile de vânzare-cumpărae a apartamentelor construite de grupul Nordis, soțul acesteia, avocatul Radu Petru Pricop devenea el însuși client al grupului Nordis. Ginerele lui Traian Băsescu s-a înscris în tabelul centralizat al creditorilor cu o creanță de peste 20.500 de euro.