Jurnalul.ro Ştiri Observator Rafila: Se extinde Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița

Rafila: Se extinde Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița

de Redacția Jurnalul    |   

Se clădește un nou capitol pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, prin extinderea acestuia cu un nou corp de clădire, spune, sâmbătă, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

„Cu pași rapizi, se clădește un nou capitol pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, extinderea acestuia cu un nou corp de clădire. Acesta este stadiul lucrărilor, deoarece când este vorba de sănătate, timpul nu are răbdare”, spune Alexandru Rafila, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.

Totodată, crește și numărul de secții și aparatură medicală ultraperformantă.

„Extinderea specialităților medicale: Cardiologie intervențională, USTACC în Cardiologie (regim ATI), Recuperare medicală cardiovasculară, UAVCA în Neurologie (regim ATI), Chirurgie toracică, Chirurgie vasculară, Chirurgie și ortopedie pediatrică, Chirurgie buco-maxilo-facială, Neurochirurgie, Chirurgie plastică și reparatorie, Recuperare neurologică, Recuperare medicală ortopedie și traumatologie, ⁠Îngrijiri paliative, Endocrinologie, Reumatologie”, spune Rafila.

Va fi extins blocul operator cu încă 4 noi săli de operație și se construiește o sală de operații hibrid cu Angio-CT pentru cardiologie intervențională. De asemenea, UPU SMURD - Pediatrie se va extinde, odată ce se va deschide noul corp al Spitalului pentru micii pacienți.

„⁠Continuăm să atragem noi specialiști pentru asigurarea unor servicii medicale de calitate”, menționează ministrul.

De asemenea, se va construi o parcare modernă- semiautomatizată.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: rafila spital extindere bistriţa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri