În contextul în care managerii de spitale se plâng că nu sunt bani suficienți, Rafila a declarat, luni, în Mehedinți, că modul de finanțare al serviciilor de sănătate din România a rămas neschimbat de mulți ani.
„Acum, într-un an în care au existat creșteri de costuri operaționale, există astfel de dificultăți. Guvernul a alocat 3,5 miliarde de lei pentru luna decembrie și încă 200 de milioane la ultima ședință de guvern pentru finanțarea spitalelor și a programelor de sănătate. Opinia mea este că până la sfârșitul anului vor mai exista alocări suplimentare către Casa Națională care se poate să dea sume suplimentare spitalelor care au contract cu casele județe”, a spus ministrul.
Referitor la anunțul medicilor de familie din judeţele Galați, Mureș și Cluj, care au ameninţat că și-ar putea închide cabinetele din cauza întârzierilor la plata serviciilor și ar putea taxa consultațiile, Rafila a afirmat că nu i se pare o abordare corectă.
„Nu cred că se va ajunge la o astfel de situație, pune presiune pe cetățeni și nu cred că este corect, mai ales că în ultimul an veniturile în medicina de familie au crescut substanțial. Se poate găsi o soluție, dar trebuie ca această soluție să fie discutată de reprezentanții medicilor de familie sau alți prestatori de servicii medicale cu cei cu care au contract, respectiv cu reprezentanții caselor de asigurări de sănătate”, este de părere Rafila.
(sursa: Mediafax)